Secretarul Primăriei Borăscu, urmărit penal de Parchetul Judecătoriei Motru

503

DSCN8615De la jumătatea lunii decembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru a dispus începerea urmăririi penale împotriva secretarului Primăriei Borăscu, Alexandru Bănică, fratele magistratului Valentin Bănică de la Tribunalul Gorj, pentru tulburarea de posesie. Acesta are calitate de martor, alături de soţia sa, şi în dosarul de corupţie numit drept “mafia imobiliară”, aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti. Reclamanţii din dosarul privind tulburarea de posesie i-au cerut ieri prefectului, Liviu Andrei, să îl suspende pe Bănică din funcţie, până la soluţionarea cazului.

“La data de 15.12.2011 în dosarul înregistrat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru sub nr. 1376/P/2010, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de numitul Bănică Alexandru pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 220 CP”, se arată într-o adresă înaintată lui Vasile Tudoroiu de Inspectoratul Judeţean de Poliţie(IPJ) Gorj şi semnată de comandatul Viorel Caragea. Primaria-BorascuAcelaşi document prevede că se fac cercetări în aceeaşi cauză, la cererea reclamantului, şi împotriva primarului localităţii Borăscu, Constantin Ţucu. Pe baza acestui document, localnicul din Borăscu, Vasile Tudoroiu, alături de un al concetăţean, Aurel Iliea, s-au adresat ieri Prefecturii Gorj, solicitând în scris ca secretarul primăriei comunei, urmărit penal, să fie suspendat din funcţie. “Cerem suspendarea din funcţie a secretarului până la soluţionarea cazului, conform legislaţiei în vigoare”, au solicitat în scris cei doi.

La judecată cu morţii

raport2496Cum s-a ajuns la urmărirea penală a lui Alexandru Bănică şi la cercetarea primarului PSD, după 2 ani de judecată, a povestit chiar reclamantul, Tudoroiu. Acesta s-a adresat în 2007 cu o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Motru, fiind supărat că i s-a ocupat abuziv un teren de 4500 de mp de către primarul localităţii şi secretarul primăriei Borăscu. Cei doi, îl dăduseră deja în judecată pe socrul lui Tudoroiu, decedat din 2003, pentru a-i anula parţial titlul de proprietate pe acest teren. Parchetul dă NUP în această cauză, Tudoroiu acceptă acest lucru dar în calitate de procurator începe să se judece cu cei doi în dosarul privind acest teren, litigiu aflat atunci pe rolul Judecătoriei Motru. Omul câştigă de două ori, doi judecători dându-i dreptate, iar Ţucu şi Bănică fac recurs şi obţin rejudecarea cauzei pentru a treia oară. Tudoroiu cere strămutarea dosarului la Înalta Curte, mutându-l la Piteşti. În 25 noiembrie 2011 a rămas dosarul în pronunţare şi este aşa şi în prezent. În 6 august 2010, omul mai face o plângere penală la poliţie, şi abia acum acesta, după nenumărate plângeri, s-a soluţionat prin începerea urmăririi penale pentru Alexandru Bănică. Cu toate acestea, şi acum Bănică se pare că ar lucra pământul decedatului. Reclamantul spune că următorul vizat este edilul localităţii.

Anamaria Stoica

Pentru a vedea răspunsul IPJ Gorj, daţi click pe poze.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here