Se finalizează lucrările la canalizarea din Bălănești

740

Primăria din Bălănești vrea să finalizeze ultimele lucrări la rețeaua de canalizare din comună până la finalul anului. „Am scos la licitație restul de execuție a sistemului de canalizare, care până la sfârșitul anului sperăm să-l finalizăm, deoarece nu mai avem mult de executat. Am avut acel ghinion cu firma care a câștigat licitația și care a intrat în faliment. A fost și perioada asta cu pandemia, iar lucrările au fost întârziate. Nu este doar cazul comunei Bălănești”, a declarat primarul Ovidiu Pungan.
Lucrările au beneficiat de o finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală. La această ultimă licitație sunt vizate satul Bălănești și parțial satele Voiteștii din Deal, Voiteștii din Vale și Glodeni.
Investiția este de 1,86 de milioane de lei, fără TVA. Rețeaua de canalizare menajeră existentă are o lungime totală de peste 10 kilometri. Noile lucrări presupun curățarea și spălarea tuturor conductelor de canalizare și a celor aproape 300 de cămine de vizitare, remedierea tronsoanelor neconforme care nu respectă pantele și adâncimile din proiect și aducere la cota terenului a căminelor de vizitare aflate în acostamentul drumului județean DJ 665 A și a celor de pe drumul de acces către stația de epurare.
Lucrările la stația de epurare au fost realizate în proporție de 90%. Firmele de construcții interesate de lucrare au termen până pe 22 iunie să depună ofertele. Primarul speră ca în următorii trei ani să fie finalizată și investiția privind introducerea gazelor naturale în localitate.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here