Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Gorj informează că, în conformitate cu prevederile OMADR nr. 69/2019, în perioada 1 martie – 15 mai 2019, la Centrele judeţene/locale APIA şi al Centrului Municipiului Bucureşti, se vor depune Cererile Unice de Plată în cadrul Campaniei 2019.
Fermierii vor depune la APIA o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă aceştia utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe! „Cererile se vor depune la Centrul Județean Gorj al APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol. Arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) și/sau împrumutate spre folosință”, a declarat Constantin Negrea, directorul executiv al APIA Gorj.Reamintim că România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv: schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic; măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultura ecologică, Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020); ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic. „Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2019, rugăm fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform invitaţiei primite. În ceea ce privește numărul de fermieri ce vor fi controlați pe teren în anul 2019, având în vedere rezultatele controalelor din anul 2018, APIA preconizează o scădere a acestora. Acest număr este variabil și depinde în mare măsură de numărul de scheme solicitate de fermieri și de riscuri. Precizăm că, pe fluxul de selectare la control, fermierii care au modificări ale cererilor de sprijin față de anul anterior pot fi selectați la control și în anul curent cu o probabilitate mai mare față de cei care nu au modificări ale cererilor unice de plată”, a precizat şeful APIA Gorj.
Șase centre locale primesc cereri!
La nivelul APIA Centrul Judeţean Gorj, cererile unice de plată se depun astfel: cererile cu suprafeţe peste 50 ha se depun la Centrul Judeţean – Serviciul Autorizare Plăţi; cererile pentru sector zootehnic se depun la Centrul Judeţean – Serviciul Măsuri de Sprijin; cererile cu suprafeţe sub 50 ha se depun la cele șase centre locale cărora le sunt arondate localităţile din judeţ, respectiv: Centrul Local Târgu-Jiu – Arcani, Bălăneşti, Băleşti, Bâlteni, Bumbeşti-Jiu, Dăneşti, Drăguţeşti, Fărcăşeşti, Leleşti, Negomir, Peştişani, Rovinari, Runcu, Schela, Stăneşti, Teleşti, Târgu-Jiu, Tismana, Turcineşti, Scoarţa; Centrul Local Târgu-Cărbuneşti – Târgu-Cărbuneşti, Ţicleni, Săuleşti, Vladimir, Roşia de Amaradia, Prigoria, Albeni, Bengeşti-Ciocadia, Licurici, Berleşti, Bărbăteşti, Jupîneşti, Turburea, Aninoasa; Centrul Local Novaci – Alimpeşti, Baia de Fier, Bumbeşti-Piţic, Crasna, Muşeteşti, Novaci, Polovragi, Săcelu; Centrul Local Motru – Glogova, Ciuperceni, Godineşti, Slivileşti, Dragoteşti, Mătăsari, Samarineşti, Cătunele, Câlnic, Văgiuleşti, Motru, Padeş; Centrul Local Hurezani – Logreşti, Căpreni, Stejari, Dănciuleşti, Bustuchin, Cruşeţ, Hurezani, Stoina; Centrul Local Turceni – Bolboşi, Borăscu, Brăneşti, Ioneşti, Plopşoru, Ţânţăreni, Turceni, Urdari.
Izabella Molnar