Se află doar în dificultate! Ministrul Grigorescu a dat asigurări că CEO nu e în insolvență

520

Complexul Energetic Oltenia (CEO) va finaliza, în curând, o nouă organigramă, care prevede inclusiv reducerea unor posturi de conducere, astfel încât procesul decizional să fie cât mai eficient. “Societatea are nevoie de un plan de eficientizare, care cade în sarcina conducerii executive, conducere care are obligaţia faţă de proprii angajaţi să explice acest plan, să ia aceste decizii împreună cu partenerii sociali şi să caute cele mai bune soluţii pentru situaţia actuală. Aştept în scurt timp acest plan de eficientizare. (…) Am stabilit că va fi finalizată în curând o nouă organigramă, o organigramă mai eficientă care reduce inclusiv posturile de conducere şi care va face ca procesul decizional în această companie să fie unul eficient, mai bine adaptat şi mai bine pregătit pentru condiţiile actuale şi sper ca această organigramă va putea să intre în vigoare în câteva luni, poate la jumătatea acestui an”, a afirmat Victor Grigorescu, la vizita sa recentă de la CEO. Ministrul Energiei a mai afirmat că CEO nu este în insolvenţă, cu toate că trece printr-o perioadă economică dificilă, punctând că societatea “are viitor şi şi-a dovedit în multe momente potenţialul”. “CEO este o companie care are viitor şi complexul şi-a dovedit în multe momente potenţialul, pentru că primii paşi pozitivi, chiar dacă încă firavi, s-au făcut, CEO are viitor, pentru ca aceşti paşi să se transforme într-o evoluţie economică sănătoasă de durată mai sunt multe de făcut. Premisa de la care plecăm este că CEO este o societate puternică şi reprezentativă pentru sectorul energetic naţional şi că aceste evoluţii pe care deja le constatăm, cele câteva evoluţii pozitive din primele luni ale anului, chiar dacă nu sunt concludente, pun societatea la începutul unui drum corect şi cu certă perspectivă. Vreau să fie clar pentru toată lumea, CEO nu este în insolvenţă, chiar dacă situaţia economică pe care o traversează nu este una simplă”, a mai spus Grigorescu.
Complexul Energetic Oltenia a avut, anul trecut, pierderi de 895 de milioane de lei, cu 30% mai mari faţă de rezultatul negativ înregistrat în 2014, când compania a avut pierderi nete de 693 milioane de lei.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.