Se adună greșelile de arbitraj contra Viitorului: ,,Meritam mai mult”

1299

Viitorul Târgu Jiu a fost echipa mai bună în confruntarea cu Concordia Chiajna, dar nu a reușit un nou succes în liga secundă. Gorjenii au remizat, 2-2, cu echipa lui Tamaș și Torje, după un meci în care Călin Cojocaru s-a legat din nou de arbitraj. De data aceasta, tehnicianul gazdelor a invocat un penalti prea ușor acordat, transformat de Bălan în minutul 42, și un fault în atac premergător reușitei lui Lazăr, din minutul 81. E greu să nu-i dai dreptate principalului timișorean, deoarece în ultimele confruntări echipa sa a avut de suferit din cauza erorilor de arbitraj. Pe de altă parte, alb-albaștrii au acum în Aziz Njifakue și un marcator. Camerunezul a avut ,,lipici” la minge, le-a dat mari bătăi de cap fundașilor Chiajnei și a marcat în minutul 34. Mrsulja a adus egalarea în minutul doi al prelungirilor, după ce Gîrbiță a scos o lovitură de la 11 metri. Denis Brînzan și-a ascumat executarea sa, dar a fost citit de Oncescu, însă portarul Chiajnei nu a mai putut face nimic când balonul a sărit la fundașul croat.

Viitorul Târgu Jiu – Concordia Chiajna 2-2 (1-1)
Viitorul: Geantă – Jozić, Mrsulja (Core 90+3′) Savu, Godja-Brînzan (C), Tiihnoen – Gîrbiță (Moisie 90+3′), Acolatse (Popa 84′), Andreaș (Croitoru 75′) – Aziz Njifakue. Rezerve neutilizate: Lupescu – Geană, Pîrcălabu, Buțurcă, Vulpe. Antrenor: Călin Cojocaru.
Concordia: Oncescu – Corbu (Stănică 75′), Tamaș (cpt.), Ispas, Dumbravă – R. Lazăr – Torje (Codrea 46′), Tucaliuc (Pop 90+4′), Moise (Dulca 77′), Burcea (Ghimfuș 77′) – Bălan. Rezerve neutilizate: Ciontoș – Gerson, Iordan, Cocoș. Antrenor: Erik Lincar.

Cei doi tehnicieni au avut opinii diferite după joc. Erik Lincar a considerat că terenul prost și lisa de pragmatism au privat formația sa de o victorie. Cojocaru a arătat cu degetul către arbitri, dar și-a felicitat echipa. ,,A fost o partidă de luptă, ei au fost mai agresivi, dar și terenul e într-o stare precară, iar valorile se egalizează. Nu-mi place un asemenea fotbal, dar trebuie să te adaptezi, fiecare echipă a încercat să joace minge lungă, pe deviere, mingea a doua. Regret lipsa noastră de pragmatism. Sunt dezamăgit de rezultat”, a spus tehnicianul oaspeților.
,,Rezultatul e bun pentru ei. Consider că băieții mei au luptat, au prestat un joc bun. Am jucat pe contre, am marcat prin Aziz, iar apoi am luat un gol dintr-un 11 metri care nu există la fotbal. Ne uităm la fotbalul european, plângem că se luptă ăia, că zboară, că bagă materiale. La noi, contact zero, nu știu dacă faza a fost în careu și…11 metri. Nici adversarul nu se aștepta să-l primească! Este frustrant! Aroganța cu care suntem arbitrați…nu există! Nu accept, pentru că băieții muncesc, luptă pentru fiecare metru de teren. Astăzi, ca și alte meciuri în care am fost dezavantajați clar, meritam mai mult. Dacă nu jucam contra 12-13, consider că astăzi câștigam, chiar dacă am egalat pe final. De Aziz, v-am spus că este un jucător de echipă, puternic. Nu mă interesează un singur jucător, dar de la meci la meci a fost mai bun. Trebuie să avem răbdare cu el”, a declarat Cojocaru.
Viitorul joacă tot pe teren propriu în etapa următoare. După pauza competițională, la Târgu-Jiu vine CS Mioveni. Gorjenii sunt neînvinși de șase runde în campionat.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.