Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au organizat, ieri, o acțiune în trafic, pe raza municipiului Târgu-Jiu, pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de mărfuri. În urma controlului au fost confiscate bunuri în valoare de 36.000 de lei. „Au depistat în trafic, pe strada Calea București, din municipiul Târgu-Jiu, doi tineri, unul în vârstă de 23 de ani, din localitate, iar celălalt tot de 23 de ani, din municipiul Sibiu, în timp ce conduceau două autoturisme.
Din primele verificări efectuate de polițiști s-a constatat faptul că cei doi tineri transportau mai multe scule electrice, respectiv 26 bormașini, 84 multifuncționale, 11 fierăstraie electrice, 25 polidiscuri, 62 autofiletante, 13 circulare electrice și 18 rotopercutoare, precum și alte scule electrice de uz casnic, împreună cu accesoriile acestora, pentru care persoanele în cauză nu au putut prezenta documente justificative de proveniență și pe care intenționau să le valorifice într-un târg săptămânal din localitate”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. Tinerii au primit amenzi în valoare totală de 10.000 de lei, conform legii privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, iar bunurile au fost confiscate.
L.F.