Cu întârzieri prevăzute, Bugetul pe 2013 intră în dezbaterea comisiilor parlamentare şi sperăm să apară cât mai curând. Oricum, primul ministru are treburi mai serioase decât negocierile cu celălalt partener al Pactului de anul trecut. Inclusiv impozitarea suplimentară a salariilor bugetarilor şi a pensiilor mai mari de 1000 de euro poate fi mult mai benefică decât discuţiile fără rost.
La care-a fost provocat marţi seara de către Guvernatorul Traian Băsescu. Ideea ce-l roade pe Guvernatorul ce se vrea tot dictator este numirea şefilor Parchetului General şi DNA. Prima variantă, expusă şi respinsă de Victor Ponta, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, aceea cu o comisie compusă din câte doi membri ai CSM, Ministerului Justiţiei şi Preşedinţiei ar fi tot una care încalcă legea în vigoare.
Cu dorinţa expresă de a fi numiţi ca şefi ai Parchetului General şi DNA numai persoane agreate de domnia sa, Guvernatorul tot inventează proceduri de numire în dispreţul legii care prevede pentru cei doi nominalizarea de către ministrul Justiţiei, cu avizul consultativ al CSM şi, în final, numirea de către Traian Băsescu. Schimbători – ca orice dictator –, cel ce se credea cândva a fi „Zeus” a clocit o altă variantă. Mai veche, dar pe care se preface că a uitat-o.
De la scara avionului cu care-a plecat în America latină, Traian Băsescu a propus ca selectarea acestora – de şefii Parchetului general şi DNA vorbim – să fie făcută de către CSM şi acceptarea lor „fără rezerve” de ministerul Justiţiei şi Preşedinţie. Măi să vezi, dar nu tot asta spusese atunci când a participat la alegerea ilegală şi nefericită a procurorului Oana Hăineală în fruntea CSM? Păi atunci cum mai rămâne cu neamestecul politicului în treburile Justiţiei. Care se cere a fi independentă! Şi nu e! Pricină din care are România probleme cu raportul de ţară – MCV-ul -, ce se aşteaptă a fi, în aceste condiţii, tot unul negativ.
E greu de spus că Guvernatorul nu-şi dă seama. În fond, Traian Băsescu sfidează legea şi nu-i pentru prima dată când o face. Numai că, şi de această dată, Crin Antonescu, preşedinte al Senatului, preşedinte al PNL şi copreşedinte USL, dar mai ales în calitate de şef al partidului susţinător al ministrului Justiţiei, i-a dat o replică dură scenariului avansat de Traian Băsescu. Cu refuz clar.
Şi dacă ar fi să respecte Constituţia României, Traian Băsescu ar trebui să fie un mediator între partide, mediator între instituţiile statului şi în societate, şi nu un îmbârligător ori pretins negociator.
Numai că, aşa cum se comportă în ultima vreme, ca un negociator neserios, Traian Băsescu riscă să se îndrepte cu paşi repezi spre o nouă încălcare flagrantă a legilor în vigoare şi, în felul acesta, ar putea reaprinde în alianţa USL discuţiile despre suspendare. A treia, cea decisivă.
Ion Predoşanu