Scandalagii sancţionaţi de jandarmi cu amenzi

410

Doi scandalagii, un rovinărean în vârstă de 48 de ani şi o tânără de 22 de ani, din Mehedinţi, au fost sancţionaţi de jandarmi după ce s-au apucat să facă scandal în faţa unui bar din Rovinari, respectiv în zona Spitalului Motru.

Rovinăreanul în vârstă de 48 de ani s-a ales cu o amendă în valoare totală de 300 lei. El a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, deoarece, aflându-se în faţa unui bar din Rovinari, a adresat cuvinte şi expresii jignitoare la adresa consumatorilor aflaţi în bar şi cu amendă în valoare de 100 lei, deoarece a refuzat să se legitimeze ori să dea date cu privire la identitatea sa la cererea îndreptăţită a patrulei de jandarmi. Tânăra în vârstă de 22 de ani, domiciliată în localitatea Broşteni din judeţul Mehedinţi, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei deoarece, în timp ce se afla în zona Spitalului Motru, a tulburat fără drept liniştea locatarilor prin ţipete şi larmă. Pe lângă cei doi scandalagii, jandarmii au mai sancţionat contravenţional, de această dată cu avertisment scris, un bărbat în vârstă de 48 ani, domiciliat în comuna Dăneşti, care a pătruns fără drept în spaţiile ce aparţin unei societăţi comerciale din Târgu-Jiu, încălcând normele legale de acces.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.