Scandal provocat într-un fast-food de un client nemulțumit

1080

Un bărbat de 40 de ani, din comuna Aninoasa, este cercetat pentru distrugere, după ce, duminică, ar fi provocat un adevărat scandal într-un fast-food din Târgu-Jiu, pentru că ar fi fost nemulțumit de modul în care ar fi fost servit de către angajați. ,,La data de 24 februarie, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi de către administratorul unei societăţi comerciale de pe raza localităţii, cu privire la faptul că un bărbat de 40 de ani, din comuna Aninoasa, în timp ce se afla în localul de alimentație publică pe care îl deține, ar fi distrus o vitrină cu geam din sticlă, un sertar pentru bani și un bol de inox, fiind nemulțumit de felul în care a fost servit de personalul de serviciu. Prejudiciul cauzat societăţii este în curs de estimare. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Suspectul este cercetat în libertate.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here