Scandal la Padeș între primar și fostul vice!

2172

Un nou scandal a izbucnit la Padeș între primarul Serafim Antonie și fostul viceprimar Cristian Elena, consilier local în prezent. Cei doi nu se înțeleg de o bună bucată de timp, iar apropierea alegerilor locale, care ar fi avut loc în această perioadă dacă nu era pandemia de COVID-19, pare să îi determine pe combatanți să își ascută și mai mult săbiile. Pe contul său de Facebook, consilierul PMP a publicat fotografii în care primarul liberal apare la un chef alături de alte persoane. Elena a însoțit fotografiile și de un mesaj în care dă de înțeles că în plină pandemie edilul ar fi fost la o petrecere în Cerna Sat.„Acești nesimțiți, cu un tupeu ordinar și mult șarlatanism, susțin că au inaugurat (sărbătorit) finalizarea lucrărilor la Școala din satul Cerna Sat. Păi de asta ne arde nouă acum stimabililor nesimțiți și hoți…! Priviți cu atenție, fotografiile alăturate și veți înțelege ce fel de om este Serafimul de Cloșani, preferatul Mafiei, caracterul și personalitatea lui, care mai mereu sunt doar în jurul meselor întinse și nicidecum demne de nevoile noastre ale celor mulți. Pentru acest personaj și pentru cei din spatele lui, nu există lege, onoare sau demnitate, ei ne desconsideră și fac avere pe spatele nostru. Ce coronavirus…! La ei a adus hoție și chefuri, iar la noi cei de rând, teamă și îngrijorare”, a menționat fostul viceprimar pe rețeaua de socializare, postarea sa reușind să strângă doar câteva zeci de aprecieri și comentarii nu neapărat favorabile. În replică, primarul a reacționat și el pe contul său de Facebook și a dat de înțeles că îl va reclama oficial pe consilierul PMP. Serafim Antonie a postat și el mai multe fotografii din zona Cerna Sat, dar nu de la un chef, ci cu utilaje și muncitori care au reabilitat școala din localitatea amintită. Edilul spune că nu a fost nicio petrecere și din această cauză își va căuta dreptatea la instanță, fiind convins că altfel atacurile la adresa sa nu se vor opri. „Pentru minciunile si denigrarea mea în spațiul public voi face plângere la poliție cât mai curând, iar pentru faptul că mă faci hoț, vino cu dovezi, altfel va fi grav pentru tine. Și pentru ca și cetățenii comunei noastre să cunoască adevărul voi relata cu lux de amănunte tot ce am făcut în două zile la Cerna Sat. Joi, 07 mai 2020, am trimis utilajele, buldoexcavatoarul și bascula încărcată cu griblură la Cerna. La fosta școală era nevoie de demolarea fundației de la fosta poștă si zidul împrejmuitor care arăta foarte urât în fața clădirii renovate.A fost necesar completarea cu balast pentru nivelarea terenului din curte și din marginea drumului. S-a făcut nivelarea terenului din spatele clădirii, s-au făcut săpături pentru construirea unei fose și un șanț de drenaj a apei, tot în spatele clădirii, am aranjat țigla rămasă de la acoperiș urmând a fi depozitată în incintă, curățenie de jur împrejur și multe altele. S-a lucrat de joi de la amiază până seara târziu si vineri până la ora 18.00 și tot nu am terminat. Vom continua lucrările săptămâna viitoare.La aceste lucrări au participat șoferii de pe microbuze, buldoexcavatoristul, Gavrilescu Ion și Ecobescu Adrian, oameni care au muncit cu sapa și lopata. Lucrările pe care le-am început (împrejmuirea din față, fosa și drenul) vor fi efectuate de către angajați ai primăriei și beneficiari ai legii 416. Pentru aceste lucrări se vor face cheltuieli doar pe materiale. Acesta a fost timpul petrecut la Cerna și nu am făcut nici ,,inaugurarea clădirii” și nici ,,chef de chef”, stimabile. În postarea ta atașezi poze vechi de la unele evenimente pentru a induce oamenii în eroare. Ești veșnic împotriva tuturor primarilor”, se arată în replica primarului din Padeș.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.