Scandal într-un bar din Mătăsari

280

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Mătăsari, a sunat, luni, la 112. Acesta a anunțat faptul că în incinta barului, pe care îl deține, ar avea loc un scandal. Patronul localului susține că i-au fost distruse bunuri în valoare de 2000 euro. În urma cercetărilor, două persoane au ajuns în arest.,,Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 26 de ani, din comuna Mătăsari, ar fi fost lovit de apelant, cu o sticlă în zona capului, în timp ce se aflau în incinta localului administrat de cel din urmă. Pe parcursul desfășurării cercetărilor administratorul localului public a depus plângere și cu privire la faptul că tânărul, de 26 de ani, ar fi distrus un esspresor de cafea, care se afla pe tejgheaua barului şi mânerele de acţionare ale unui dozator de bere, bunuri estimate, de către proprietar, la o valoare de 2.000 euro.Prin modul de săvârşire a faptelor, cei doi au creat o stare de temere printre clienţii barului, fiind tulburată ordinea şi liniştea publică, motive pentru care polițiștii au luat măsura reținerii ambilor, pentru 24 de ore, și introducerii lor în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cei doi reținuți au fost prezentaţi, ieri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here