Șase milioane de euro pentru dotarea școlilor din Târgu-Jiu

1132

Primăria Târgu Jiu va dota, cu bani din PNRR, 29 de unități de învățământ. Primarul Marcel Romanescu a semnat, miercuri, la Palatul Victoria, contractul de finanțare pentru dotarea laboratoarelor, atelierelor de practică și a cabinetelor școlare cu mobilier și echipamente IT moderne.
„6 milioane de euro este valoarea acestui contract, iar beneficiarii săi sunt 29 de unități de învățământ. Ne-au fost acceptate toate solicitările depuse și îi mulțumesc domnului director al Direcției Investiții, Raul Chiriac, și echipei sale pentru eforturile depuse în elaborarea proiectului”, a precizat primarul Romanescu.
Astfel, 14 laboratoare de informatică vor fi dotate cu: tablă interactivă + suport; calculatoare pentru fiecare elev și cadru didactic; sistem de sunet; imprimantă multifuncțională; cameră videoconferințe; router wi-fi; alte echipamente în funcție de nevoile unității de învățământ.
În plus, 25 de laboratoare de științe vor fi dotate cu echipamente informatice (4 laboratoare de fizică, 9 laboratoare de chimie, 6 laboratoare de biologie și 6 laboratoare multidisciplinare).
De asemenea, 28 laboratoare de științe vor fi dotate cu mobilier și materiale didactice specifice (5 de fizică, 9 de chimie, 7 de biologie și 7 multidisciplinare).
Nouă ateliere de practică vor fi dotate cu echipamente digitale, materiale și echipamente specifice.
Totodată, 52 de cabinete școlare și 415 săli de clasă și grupe pentru activități extrașcolare primesc mobilier și materiale didactice.
Pe lângă dotarea laboratoarelor existente, se mai înființează șase laboratoare, șase cabinete școlare și două cabinete de asistență pedagogică. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, miercuri, că semnarea contractelor de finanţare prin PNRR pentru dotarea şcolilor este un moment important pentru viitorul educaţiei din România, precizând că aceste investiţii vor îmbunătăţi semnificativ infrastructura educaţională.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here