Șantier în orașul Rovinari! Primarul Robert Filip continuă investițiile!

1986

Orașul Rovinari capătă o față nouă, schimbările putând fi observate cu ochiul liber de la o lună la alta! Autoritățile locale continuă în această perioadă mai multe lucrări menite să asigure confortul rovinărenilor.

Edilul Robert Filip spune că deși a trecut campania electorală, el obținând un nou mandat în fruntea orașului Rovinari, lucrările continuă într-un ritm alert.
,,Și, pentru că atât eu, cât și colegii mei am fost întrebați dacă se va mai lucra în oraș și după campania electorală, nu vă pot spune decât atât: Se lucrează la amenajarea parcării din zona blocurilor D3-D5; Se lucrează la amenajarea parcării din zona blocurilor C; Se asfaltează în fiecare zi în cadrul proiectului de aproximativ 12.000.000 de lei (miercuri s-a turnat asfalt pe strada Păcii); Modernizăm blocul de locuințe sociale B2; Lucrăm intens la implementarea proiectului de iluminat cu lămpi LED; Se lucrează la canalizarea din cartierul Vîrț Nou; Se lucrează la proiectul Rovinari Smart City, iar în scurt timp, două stații de încărcare pentru mașini, trotinete și biciclete electrice, cu 5, respectiv 10 porturi, vor fi montate în zona blocurilor IE1-T2-T4; Se lucrează la parcarea din zona blocurilor P2-P4-P8; Se lucrează la Parcul din cartierul Vîrț Nou. Și asta este doar o parte din ce se poate vedea cu ochiul liber, multe alte proiecte aflându-se în diferite stadii procedurale. Acest mesaj este destinat în principal oamenilor buni din orașul Rovinari, dar reprezintă și o lecție pentru așa-zisa ,,opoziție” care nu s-a împăcat cu faptul că vorbele în vânt și minciunile spuse în campania electorală i-au adus rezultatul meritat. Pe această cale vreau să vă mulțumesc, încă o dată, dragi prieteni, pentru că ați crezut în mine și în proiectele mele. Vă asigur că nimic din ce am spus în campania electorală nu va rămâne la stadiul de promisiune”, le-a transmis rovinărenilor primarul Robert Filip.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here