,,Șandramaua” e gata să se scufunde! Liderii FNME o ard, cu burta la soare, pe Litoral, cu diurnă de la CEO!

3245

Toată conducerea Federației Naționale Mine Energie se află, în aceste zile, pe litoralul Mării Negre, la o întâlnire a liderilor Confederației Cartel Alfa. În timp ce la compania energetică sunt probleme serioase, adică pierderi, pe primele cinci luni din acest an, după cum susțin surse politice, liderii sindicali au încasat diurnă mai mult de jumătate dintr-un ,,avans” al minerilor, pentru cele trei zile de sejur pe litoral.

Aproape tot Biroul executiv al FNME, se află, timp de trei zile la un sejur pe litoralul Mării Negre, pretextul oficial fiind acela că participă la Consiliul general al Confederației ,,Cartel Alfa”.Liderii Dumitru Pârvulescu, Nelu Roșca, Constantin Mitrescu și Nicolae Bădița sunt prezenți de miercuri, 26 iunie a.c., și până vineri la întâlnirea sindicală.Aceștia sunt cazați la Complexul Mediteranean Mercur-Minerva din Mamaia, un resort cu servicii all inclusive, situat în centrul stațiunii, la 50 de metri de plajă, unde o cameră costă 285 de lei pe noapte. Pe lângă facilitățile oferite la cazare, acces la piscinele complexului, mini-bar, bufet suedez, liderii sindicali primesc de la CEO o diurnă de 300 de lei/zi, în condițiile în care reprezentanți ai mediului politic local, ba chiar și sindicaliști, au declarat că situația financiară a companiei e una destul de grea, cu pierderi de aproape 600 de milioane de lei, pe primele cinci luni ale acestui an.
George Constantin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.