Sanctuare ale naturii – PARCURILE NAŢIONALE DE PE JIUL DE SUS

1413

Mai zilele trecute, având ceva timp liber, am făcut un circuit mai amplu să văd cum mai stau treburile prin câteva zone turistice ale Gorjului, cu precădere în cele cu statut de perimetrele protejate. Aşa că am dat câte o raită prin două locaţii cu statut de parc naţional. Este vorba despre Domogled -Valea Cernei şi Defileul Jiului, două areale ce se întind cu o suprafaţă importantă pe teritoriul gorjean.

Trebuie să precizez de la bun început că pe durata timpului de când nu am mai fost pe acolo am constatat o îmbunătăţire a stării de curăţenie în cele două locaţii şi lipsa unor focare (cu o singură excepţie minoră ce s-a remediat) care să poată afecta mediul ambiental ori ecosistemele locale.
Acum nu aş putea să precizez dacă şi gradul de civilizaţie al celor ce au tranzitat ori poposit în cele două locaţii a crescut dar ca imagine din exterior, repet, s-a văzut că s-a făcut ceva.
Nu mai sunt gunoaiele din locurile de parcare de pe defileu, locurile de unde se poate lua apă parcă sunt mai curate, s-a amenajat şi un loc de picnic rămâne şi ca automobiliştii ce parcurg ori poposesc prin acele locuri să aibă grijă unde aruncă resturile ori ambalajele menajere.
Şi la intrarea dinspre Cloşani în Domogled -Valea Cernei, să nu mai vorbim de interiorul perimetrului, starea de curăţenie în opinia mea s-a îmbunătăţit iar odată cu asfaltarea unor porţiuni până la lacul Valea Mare, unde până acum se circula „ca pe arătură”, cei ce au dorit să petreacă, fie chiar şi câteva ore în peisajul de vis din vecinătatea Pietrei Mari ori Mici a Cloşanilor, au putut să o facă fără teamă.
Dacă s-ar găsi o modalitate de schimbare a tăbliei ce indică intrarea în parc cu ceva mai modern şi mutarea vagonului ruginit de acolo în altă parte s-ar putea spune că s-a mai făcut un pas în promovarea potenţialului natural gorjean.
Am făcut aceste consideraţii pentru a sublinia faptul că presa obiectivă nu caută numai subiectele negative ori de senzaţie, atunci când este cazul critică dar şi evidenţiază dacă lucrurile se remediază şi merg spre normalitate. Pentru că păstrarea curăţeniei şi evitarea poluărilor în perimetrele gorjene (şi nu numai) nu este aşa cum îmi exprimam opinia şi cu altă ocazie un moft al nimănui iar fenomenul nu se monitorizează aşa ca „să se bage unii în seamă” ci toate acestea sunt o cerinţă a zilei de azi să nu mai vorbim despre acordurile şi proiectele comunitare în accesare ori derulare ce vizează protejarea mediului şi a factorilor ambientali locali.
Iar în acest context presa trebuie să aibă în opinia mea un rol primordial în prezentarea atât a neajunsurilor cu formularea propunerilor de îmbunătăţire cât şi a lucrurilor bune ce s-au făcut ori se fac cu evidenţierea celor implicaţi în buna funcţionare a demersurilor respective.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here