Sancțiuni pentru șoferi în vacanța de 1 Mai și Paște! 74 de permise de conducere au fost reținute

972

Polițiștii au reținut 74 de premise de conducere, în perioada vacanței de 1 Mai și Paște, cele mai multe pentru depășirea vitezei legale, a informat, joi, IPJ Gorj. În perioada 26 aprilie – 1 mai, 13 șoferi au fost depistați după ce s-au urcat băuți la volan. Polițiștii de la rutieră au dat, în total, amenzi în valoare de peste 166.000 de lei. „În perioada 26 aprilie – 1 mai, polițiștii gorjeni au acționat pe raza județului pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație, punând astfel în pericol ceilalți participanți la trafic, ocazie cu care au fost aplicate sancțiuni în valoare de peste 166.000 de lei. În cele șase zile au fost prezenți în teren 167 de polițiști, care au acționat pentru reducerea riscului rutier, aplicând 284 de sancțiuni contravenționale, majoritatea fiind aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză, respectiv 134 de sancțiuni. Totodată, au fost reținute 74 de permise de conducere, cele mai multe pentru depășirea limitei legale de viteză (43 sancțiuni) și pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice (13 sancțiuni). Tot în cadrul acestor acțiuni, polițiștii gorjeni au retras șapte certificare de înmatriculare, 6 dintre acestea pe motiv că autovehiculele aveau inspecția tehnică periodică expirată. Adresăm tuturor participanților la trafic recomandarea de a respecta cu strictețe regulile de circulație rutieră, pentru a nu fi implicați în evenimente neplăcute, care să le pună integritatea corporală în pericol”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.