Sancțiuni în cazul șefilor proxenetului de la Roșiuța

572

Ancheta internă demarată de administrația Complexului Energetic Oltenia în cazul scandalului de la cariera Roșiuța s-a finalizat ieri, mai mulți superiori ai lui Aristică Benoni Bejinaru fiind sancționați pentru că au tolerat ilegalitățile comise de acesta. Bărbatul era pontat fictiv la locul de muncă și beneficia de concedii pe litoral plătite de unitate, în realitate el ocupându-se cu racolarea unor tinere, inclusiv minore, pe care le obliga să se prostitueze în cluburi de la mare sau din străinătate.

Șeful direct al lui Bejinaru, conducător al formației de lucru de la Secția Mecanică Roșiuța, Constantin Cojocaru, a fost plătit cu locul de muncă pentru că a închis ochii la prostiile proxenetului. La fel a pățit și șeful lui Cojocaru, respectiv, Emil Claudiu Popescu, șeful secției mecanice, căruia, de pe 20 august, i-a fost desfăcut contractul de muncă. Adjunctul lui Popescu, Răzvan Remus Ardeiu, a fost retrogradat timp de două luni în postul de „CFL”-ist, ceea ce îi aduce și venituri mai mici în această perioadă.
Administrația CEO a mai decis sancțiuni de câte 10% pentru o perioadă de trei luni față de Mihai Caraga, inginer șef mecanic, Ion Ghiga, directorul de la Roșiuța, precum și față de Nicolae Stelescu, șef Biroul Evidență Gestiuni Patrimoniu. Adjunctul lui Ghiga, Nelu Enescu, a fost și el sancționat cu 10%, dar timp de o lună, în timp ce o economistă de la Resurse Umane, Mihaela Florentina Arbănaș, a primit un avertisment scris. Ea este ultima care închide lista celor opt sancționați din scandalul generat de implicarea lăcătușului Bejinaru într-o rețea de prostituție, anchetatori ai DIICOT Târgu Jiu susținând că bărbatul își câștiga simpatia șefilor și prin faptul că le oferea gratuit partide de amor cu fetele pe care le avea în rețeaua de prostituție. Oricum, numărul celor sancționați este mai mic decât cel anunțat inițial, când șefii CEO vorbeau despre 10-12 persoane care urmau să fie sancționate „dur” sau „exemplar”, pe fond doar Cojocaru și Popescu plătind cu funcția pentru prostiile lui Bejinaru.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here