Sancțiuni de peste 85.000 de lei pentru angajatorii gorjeni

1085

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat, în perioada 25 mai-6 iunie 2020 un număr de 87 de controale, în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. În urma deficiențelor constatate, au fost aplicate sancțiuni în valoare de 85.500 de lei și dispuse un număr de 184 de măsuri obligatorii de remediere a neconformităților.,,Prin verificările efectuate în timpul controalelor zilnice la diverse locuri de muncă, încercăm să preîntâmpinăm evenimente nedorite și chiar tragedii, însă e nevoie de o mai mare responsabilitate atât din partea angajatorilor, cât și a angajaților. Îi rog să conștientizeze că respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă poate salva vieți, motiv pentru care activitatea trebuie desfășurată în condiții depline de siguranță. În ultimele trei zile, au fost raportate la instituția noastră cinci evenimente de muncă și, din păcate, un accident de muncă mortal”, a declarat George Octavian Romanescu, inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here