Salvamontiștii montani, locul 3 la Dolomiți

349

O echipă formată din salvatori montani români s-a clasat pe locul 12 la o competiție organizată de salvamontiștii italieni în Munţii Dolomiţi. Alături de cele peste 60 de echipe din Italia, în concurs au participat și echipe de salvatori montani din România, Scoția, Croația, Cehia, Slovenia și Polonia.
„Felicitări salvatorilor montani români pentru prestația deosebită reușită la concursul național al salvatorilor Italieni Dolomiti Rescue Race, concurs cu participare internațională, echipa Dacia-Salvamont România ocupând locul 12 din 70 de echipe participante și un onorant loc 3 pe națiuni”, a transmis Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România. Salvamontiștii prezenți în Italia fac parte din cadrul serviciilor Salvamont din Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sibiu, Prahova, Zărnești și Dâmbovița.
Politica de formare și dezvoltare profesională continuă a salvatorilor montani derulată de noua conducere a Salvamont România a dus la încheierea unui parteneriat durabil cu structura similară din Italia, concretizat de-a lungul anilor cu numeroase schimburi de experiență între structurile de salvare montană, schimburi de cursanți și instructori în cadrul școlilor de salvare, invitații și participări la conferințe de profil.
„O parte dintre salvatorii români au fost angrenați în diverse activități de pregătire profesională alături de salvatorii montani din Italia, activități cuprinse în calendarul de schimburi de experiență încheiat între conducerea structurilor de salvare montană dintre cele două țări”, a mai anunțat Salvamont.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here