Salariații Primăriei comunei Țânțăreni, alături de primărița Maria Vasilescu, s-au prezentat, ieri, de Sânziene, la locul de muncă purtând ie, cămaşă tradiţională, costum sau orice alt strai popular.
Tradiţia se împleteşte cu modernitatea, oamenii din toate colţurile lumii se adună, sărbătoarea devine un motiv de mândrie naţională şi de patriotism. Vremea solară de Sânziene face ca manifestarea să fie o sărbătoare cu adevărat populară. Credinţa a imprimat o mişcarea de renaştere spirituală, prin care spiritul poporului român îşi găsește sensul tot la rădăcini.
„Ia este un simbol a sufletului românesc tradiţional creştin. O ie este o bucată albă de pânză – albul fiind simbolul Învierii, al luminii, al purităţii – pe care se ţes diferite motive folclorice, unele dintre ele fiind inspirate din virtuţi creştine.
Ţăranul român era, înainte de toate, un creştin, care crede în Învierea Domnului şi care îşi ţese, pe pânza albă a vieţii lui, faptele bune şi frumoase – asemenea unor motive frumos colorate pe o ie.
De altfel, agricultura este o zonă din care Hristos se inspiră de multe ori pentru pildele sale evanghelice: pilda semănătorului, pilda grâului şi a neghinei, pilda lucrătorilor viei, asemănarea dintre roadele plantelor şi faptele oamenilor etc. Creştinismul este unul din izvoarele folclorului românesc“, a declarat primarul Maria Vasilescu.
Izabella Molnar