Salariaţii Penitenciarului Târgu-Jiu protestează la Bucureşti!

691

Angajaţii Penitenciarului Târgu-Jiu, membri ai Sindicatului NOVA Lex, vor protesta la Bucureşti joi şi vineri. Ofițeri și agenți de poliție și penitenciare alături de rezerviști militari protestează, în data de 7 februarie, începând cu ora 09.00, în fața sediului Ministerului Administrației și Internelor și, începând cu ora 12.00, la sediul Ministerului Justiției împotriva inechităților salariale și a discriminării pensionarilor militari. În data de 8 februarie 2019, începând cu ora 08.30, protestul continuă la Parlament. Salariile personalului din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională au fost înghețate prin ordonanțe de urgență care au suspendat în mod repetat aplicarea legii cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice (L153/2017) și care au dezechilibrat acest pretins cadru unitar al salarizării în sectorul public prin discriminarea acestui domeniu de activitate.
Protestatarii cer condiții de lucru mai bune și o salarizare echitabilă pentru personalul în activitate și încetarea discriminării pensionarilor militari. În cazul în care guvernanții nu vor răspunde pozitiv solicitărilor noastre, acțiunile de protest vor continua pe termen nelimitat. La acțiunile de protest organizate de către Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, Federația Sindicatelor din Administratia Națională a Penitenciarelor și Forumul Structurilor Asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională sunt invitați să participe toți angajații și rezerviștii din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
La nivel local, salariaţii Penitenciarului Târgu-Jiu au organizat ultima acţiune de protest în luna septembrie a anului trecut, chiar în curtea unităţii de detenţie.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.