Cu finanţare prin programul derulat de către Compania Naţională de Investiţii, municipalitatea a dat startul lucrărilor de realizare a unei săli de sport moderne la Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu.
Valoarea investiţiei pentru punerea pe picioare a unei săli de sport cu 180 de locuri la Colegiul Comercial “Virgil Madgearu” este de 5,2 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de către CNI. “În cadrul programului de construire obiective sportive la unităţile de învăţământ din municipiu, au început lucrările pentru realizarea unei săli de sport la Colegiul Comercial “Virgil Madgearu”; este vorba de o investiţie realizată ca urmare a demersurilor Primăriei şi realizată cu finanţare prin programul derulat de către Compania Naţională de Investiţii, cu finanţare de la bugetul de stat. Este vorba de o sală de sport modernă, cu o suprafaţă de 1.500 mp, cu toată infrastructura, suprastructura, suprafaţa de joc şi toate funcţiunile corespunzătoare atât pentru desfăşurarea orelor de sport de către elevi, dar are şi posibilitatea găzduirii unor competiţii la nivel naţional”, a declarat Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.
Bazin de înot finanţat de CNI
Tot la Colegiul Comercial “Virgil Madgearu”, a fost aprobat în cadrul programului derulat de către Compania Naţională de Investiţii şi realizarea unui bazin de înot. “A fost aprobat, tot în cadrul programului derulat de către CNI, şi realizarea unui bazin de înot. Este vorba de un nou amplasament, în vecinătatea celui pe care se realizează sala de sport, un amplasament preluat de către primărie de la unitatea militară, urmând ca pe acest nou amplasament să fie realizat bazinul de înot ce va fi destinat practicării orelor de înot atât de către elevii de la acest colegiu, cât şi de către elevii tuturor unităţilor de învăţământ din municipiu, zona având posibilitatea asigurării unor accese facile, atât auto dar şi pietonale. Tot în cadrul acestui program realizat de CNI, sunt aprobate pentru execuţia în acest an alte două obiective: este vorba de o sală de gimnastică la Şcoala Generală “Gheorghe Tătărăscu”, precum şi reabilitarea sălii de sport de la Grupul Şcolar Materiale de Construcţii”, a menţionat Raul Chiriac.
Lucrările la sala de sport de la Colegiul “Virgil Madgearu” se vor executa pe o perioadă de 11 luni conform contractului încheiat între Compania Naţională de Investiţii şi constructor.
Izabella Molnar