Să redescopetim Gorjul-trasee şi obiective turistice de luat în seamă(III)

1342

Aşa cum spuneam, municipiul Târgu-Jiu constituie un punct turistic de plecare spre alte obiective interesante pentru vizitatorii ce trec pragul judeţului Gorj, aici simţindu-se poate cel mai bine armonia dintre creaţiile şi frumuseţile naturii cu starea de spirit şi dorinţa de înălţare a omului, inclusiv recunostiinţa fără de sfârşit faţă de moştenirea, tradiţiile şi de eroii neamului nostru românesc. Un prim traseu, bunăoară, pentru excursie de o zi, porneşte spre Defileul Jiului, ramificându-se pe stânga spre Turcineşti- Schela pentru cei interesaţi să viziteze Casa Cartianu- culă boierească şi monument de arhitectură gorjenească, clădită pe la jumătatea sec.XVIII, astăzi transformată în pensiune, profitându-se şi de un cadru natural deosebit. Iar pentru împătimiţii de drumeţii, se deschide de aici şi drumul spre Poiana lui Mihai (Sâmbotin-Arsuri-Schela) din Pasul Vilanului, unde la o altitudine de 1350 m, a fost ridicat în 1932 un impunător monument, având o dublă semnificaţie. Mai exact, legenda spune că Mihai Viteazul, în drumul său spre Viena (înainte de a intra în Transilvania-1600), a poposit pentru o scurtă odihnă în această poiană, unde, din păcate, calul marelui voievod ar fi murit pe loc, din cauza epuizării fizice. Pe de altă parte, prin ridicarea monumentului, din iniţiativa unui inimos grup de tineri intelectuali, iubitori de istorie şi neam, între care fraţii dr. Constantin şi Ion Lupulescu din Sâmbotin, s-a dorit şi o cinstire a eroismului oastaşilor români în Primul Război Mondial, împotriva armatei germane invadatoare (1916).
Revenind pe DN66, nu departe de Iezureni, un drum lateral spre dreapta duce în localitatea Curtişoara, unde poate fi vizitat Muzeul de arhitectură populară în aer liber, cu specific gorjenesc, impunătoarea culă de aici, ridicată pe la 1785, aparţinând logofătului Cornoiu, aşijderea celei de la Vădeni, are zidurile groase fiind concepută şi ca o fortăreaţă, pentru refugiu în caz de primejdie. Şi tot ca o atracţie turistică se înfăţişează aici o biserică-monument istoric de pe la începutul sec.XIX, apoi multe case ţărăneşti-adevărate comori de artă populară, adăpostind la rându-le: costume, ţesături, ceramică şi unelte din lemn etc., specifice obiceiurilor şi trebuinţelor din gospodărie, reconstituindu-se dincolo de aspectul rustic al satului gorjenesc şi un minunat cadru natural pentru destindere şi recreere. De aici se pleacă spre oraşul Bumbeşti-Jiu, unde atrag atenţia ruinele Castrului Roman, ridicat pe malul stâng al Jiului în vremea împăratului Traian, având scopul, pe de-o parte de a bloca Valea Jiului în cazul unor atacuri neprevăzute, venite de peste munţi, pe de altă parte, avea şi rolul de a asigura trecerea Cohortei a IV-a Cypria, din Oltenia în Transilvania. De asemenea, în apropierea castrului se mai văd şi acum urmele unei întinse aşezări romane, făcându-se legătura cu alte forificaţii de apărare, cu valuri de pământ ridicate în zonă, la Bumbeşti-gară şi Pleşa. Din păcate, acest important sit arheologic şi nu numai, încă nu este pus cum trebuie în valoare, trenând de amar de vreme nepăsarea specialiştilor, dar şi a autorităţilor locale şi judeţene, vizavi de amenajarea şi îngrijirea acestor importante fortificaţii şi aşezări romane, acestea având rolul lor în sistemul civic şi militar, altfel spus o strânsă legătură cu celelalte aşezări şi cetăţi de apărare ale Daciei Romane. Oricum, de aici se intră spre Defileu, lăsându-se în dreapta Uzina Mecanică Sadu, cândva emblema industriei româneşti, iar natura oferă în continuare turiştilor frumuseţi încântătoare, îmbinându-se într-un mod strălucit relieful înalt şi spectaculos din piatră cu apele învolburate, limpezi şi meandrate al Jiului. După cum nu poţi rămâne indiferent la priveliştea creaţiilor umane- şoseaua şi cala ferată, numeroasele poduri, viaducte, baraje hidrotehnice, sau cele peste 40 de tunele ce străpung munţii, făcând posibilă trecerea spre Ardeal, spre admiraţia oricărui turist sau trecător. În fine, după ce s-a trecut de Mănăstirea Vişina şi de ruinele celei vechi aparţinând lăcaşului înălţat în piatră chiar în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (sec. XIV), apoi mai sus de Gara Meri şi de monumentul ridicat în memoria generalului-erou Dragalina în anul 1927 (şi protectorul Ecaterinei Teodoroiu), oferindu-i-se un pios omagiu, se ajunge la Mănăstirea Lainici, un lăcaş monahal de excepţie prin credinţă, istorie şi stil arhitectural bizantin şi neoromânesc. Construită în anii 1812-1818, în vremea domnitorului Gheorghe Caragea, reabilitată ulterior de mai multe ori, după 1989, lângă biserica veche a fost construită alta mult mai încăpătoare, dar la fel fel de frumos împodobită cu pictură în frescă, o contribuţie esenţială în ridicarea măreţei constucţii având-o episcopul Ioan Salagean şi mitropolit al Banatului (la acea vreme călugăr şi stareţ al Mănăstirii Lainici). Aici avea să se ascundă în vremurile de restrişte şi domnul Tudor, îmbrăcat în haine călugăreşti, pentru a scăpa de urmărirea turcilor, mănăstirea fiind astfel de un real ajutor pentru întreaga mişcare pandurească din martie-mai 1921. În plus frumuseţea fizico-geografică a acestor locuri atrage anual mereu tot mai mulţi turişti-iubitori de credinţă şi natură, descrierea acestor mirifice plaiuri, făcând parte şi din ”România pitorească a lui Al. Vlahuţă. Încă ceva, de la mănăstire se desprind mai multe căi şi poteci spre alte nestemate ale naturii şi creaţiei umane, reamintind dintre ele schitul “Locurile Rele” ridicat pe la jumătatea sec. XIX pe frumoasa culme estică a Munţilor Vîlcan. În acelaşi timp, este bine ca iubitorii de turism ce vizitează zona, să fie şi foarte precauţi, deoarece pe întregul areal ce conturează Defileul Jiului populează vipera cu corn (de obicei nu atacă, dar nu trebuie provocată) a cărei muşcătură veninoasă este extrem de periculoasă, prezentarea la cel mai apropiat spital pentru vaccinul antiviperin devenind o urgenţă.
Mai poate fi luat în seamă de către iubitorii de turism şi un alt traseu, cel puţin la fel de interesant, şi anume “Oltenia de sub Munte”. Drum ce pleacă din oraşul Bumbeşti Jiu şi străbate localităţile Curtişoara, Muşeteşti, Crasna, Baia de Fier, Novaci, Polovragi,Vaideeni şi Horezu. Deci, cei care au inspiraţia de a alege acest traseu au posibilitatea să viziteze, între altele, schitul Crasna înălţat în vremea lui Matei Basarab în anul1636. Iar despre frumuseţea acestui giuvaer monahal, dar şi al cadrului natural plin de măreţie, ne vorbeşte cu admiraţie şi Alexandru Ştefulescu în lucrarea sa “Gorjul istoric şi pitoresc”. Apoi, este rândul staţiunii balneo-climaterice Săcelu (“Techirghiolul Olteniei”) loc tămăduitor cunoscut încă de pe vremea romanilor, apele termale de aici şi efectul lor terapeutic, nefiind cu nimic mai prejos de cele existente la Olăneşti, Govora sau Călimăneşti-Căciulata. În plus, climatul blând şi aerul curat de aici, atrag în fiecare sezon tot mai mulţi iubitori de natură şi linişte. Urmează pe acest traseu turistic şi Mănăstirea Icoana, aşezată pe raza satului Cărpiniş-comuna Crasna, la poalele muntelui Parâng (depresiunea Subcarpatică), unde cadrul natural este şi el de un pitoresc deosebit. De altfel, masivul Parâng, care depăşeşte înălţimea de 2500m (2519), mai este considerat şi mândria Olteniei, remarcându-se şi prin vegetaţia bogată, ierburile suculente şi golurile alpine unde cresc, între altele, bujorul roşu, coacăzul şi afinul (înfloresc prin lunile iunie- iulie), fiind declarate monumente ale naturii. Aici, sus, spre Parângul Mare se poate ajunge pe mai multe drumuri şi poteci, cel mai accesibil şi mai scurt rămâne drumul amenajat ce porneşte de la Crasna. În fine, călătorind prin această zonă de munte şi de sub munte, se ajunge uşor la Novaci, Baia de Fier şi Polovragi- aşezări, în general de oieri, cu foarte mulţi ani în urmă străbunii lor descălecând pe aici cu turmele lor de oi. În această zonă, ei îşi păstrează cu sfinţenie obiceiurile şi tradiţiile (nedeile păstorale), iar aşezarea şi împrejurimile naturale ale acestora sunt de o poveste încântătoare. Din oraşul Novaci se pleacă spre Rânca şi Transalpina sau Drumul Regelui, (cea mai înaltă şosea din România-cu Pasul Urdele, la 2145m), pe unde se face legătura cu Transilvania (Şugag-Sebeş), iar înainte de a intra în staţiunea Rânca, în dreapta putem privi admirativ Muntele Cerbu, cu celebrul său turn de televiziune. După cum, la fel de pitoreşti şi interesante, inclusiv prin bogăţia şi varietatea florei şi faunei, aria munţilor Mohoru, Padeşu şi Păpuşa. De altfel, în toată zona Novaci-Baia de Fier-Crasna şi Polovragi se deschid celor doritori de turism, schiat, etc. şi alte posibilităţi de drumeţie, prin traseele bine amenajate şi protejate, bunăoară la peste 2000 m, în peisajul acela încântător putându-se admira relieful şi urmele unor văi glaciare, dar mai ales lacurile Câlcescu, Urdele, Roşiile, etc., sau prin alte trasee accesibile vârfurile montane Păpuşa, Corneşu, de aici spre Obârşia Lotrului şi complexul hidrotehnic Vidra. Nu în ultimul rând, este vorba de faimoasele chei ale Olteţului şi Galbenului, despicate într-un relief muntos, calcaros, după cum în Peştera Muierilor, accesibilă pe o lungime de circa 800 m (complet electrificată) ca un interesant monument al naturii al aceluiaşi areal cu cheile de pe Râul Galben, stau aici şi importante mărturii ale omului prehistoric (paleolitic), cu numeroase vestigii umane (matriarhale) şi resturi de faună fosilă (ex. ursus spelaeus etc.), pentru ca mult mai târziu, în vreme de război, să servească şi ca adăpost, în special pentru femei, împotriva duşmanilor năvălitori. De asemenea, la ieşirea Olteţului din chei se găseşte şi Peştera Polovragi, cu galeriile sale săpate în roci carstice pe o distanţă de aproximativ 10 km (printre cele mai lungi peşteri din ţară). Aceasta mai este considerată şi “casa” liliecilor de munte, în vreme ce legenda ne spune că aici ar fi fost locuinţa zeului geto-dac Zalmoxis, iar mult mai târziu adăpost pentru haiduci şi pentru pandurii lui Tudor Vladimirescu (1821). Or, urmărind istoria locală, trebuie să mai remarcăm existenţa unor vestigii pe platoul Muntelui Padeşu (Polovragi, la gura de intrare a cheilor Olteţului), acestea aparţinând unei cetăţi geto-dacice, ce făcea parte din sistemul de fortificaţii din zona Munţilor Orăştiei (este atestată jos, la poala muntelui şi o aşezare civilă, dacică). În sfârşit, tot în apropiere de intrarea în Cheile Olteţului se află şi bine cunoscuta Mănăstire Polovragi a cărei construcţie, ctitorită în anul 1643 în timpul domniei lui Matei Basarab avea să fie ridicată pe locul alteia mai vechi, înălţată pe la 1504-1505 pe vremea domnitorului Radu cel Mare. Biserica pentru măicuţe este o construcţie solidă, în stil bizantin, cu mai multe reabilitări ulterioare, pictura în frescă are şi ea o valoare artistică deosebită, iar ca o remarcă în plus, ctitorul acestui lăcaş, logofătul Danciul Paraianu, după vizita sa la Constantinopol în 1648, avea să închine această biserică Sfântului Mormânt. Altfel, toată zona-mănăstirea, peştera, Cheile Olteţului, cetatea şi întreaga rezervaţie naturală cu neasemuitele sale frumuseţi, mai nou satul de vacanţă ce se conturează aici, constituie un minunat loc pentru drumeţie în aer liber, recreere şi destindere. Aşadar, este vorba de un alt itinerar turistic deosebit, meritând a cunoaşte mai bine, redescoperind judeţul Gorj. Urmează ca în numerele viitoare ale prestigiosului nostru cotidian să prezentam şi alte trasee turistice, cel puţin la fel de interesante şi atractive, convinşi că judeţul acesta de “sub munte” este, fără niciun fel de îndoială, unul dintre cele mai pitoreşti din ţară. Cu atât mai mult cu cât fiecare peisaj şi aşezare gorjeană îşi are până la urmă locurile sale admirabile, pline de istorie şi fapte, obiceiuri şi tradiţii ce trebuiesc redescoperite, neuitând în nici o clipă de trecutul poporului român, onorat pentru creaţiile sale, dar şi de pildele de eroism ale înaintaşilor.

Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here