S-au scumpit coroanele! Partidele și instituțiile de stat au uitat de tripla sărbătoare de 9 Mai, la Motru

1231

Administrația locală din Motru a marcat, marți, triplul eveniment din 9 Mai depunând coroane de flori, organizând slujbă de Te-Deum la toate monumentele de pe raza municipiului.
Evenimentul a început la ora 11.00, la Ploștina, a continuat la 11.30, la Rosiuta, și s-a terminat la 13.30, la Monumentul Eroilor din piațeta primăriei. În acel loc, o elevă a ținut un mic discurs cu privire la importanța zilei, fiind aplaudată de toți cei prezenți. De această dată, elevii le-au dat o lecție politicienilor și marilor directori din mineritul motrean, absenți de la manifestare. Elevii au depus o coroană de flori, din banii proprii, la monumentul din Motru, în semn de recunoștință și respect față de eroii neamului românesc, în timp ce politicienii și șefii de instituții au preferat să ignore semnificația triplă a zilei de 9 Mai, rămânând în birourile călduțe pe salarii colosale.
Absenții nu au nicio scuză pentru neparticipare, având în vedere că în fiecare an autoritățile publice locale sărbătoresc 9 Mai astfel.
Și de data aceasta, PNL a absentat de la manifestări, arătând că este pe cale de dispariție în localitate.
Prețul unei coroane de flori, variază în funcție de mărime și model, între 150 și 300 de lei, în timp ce un director din minerit câștigă 15.000 de lei, lunar, iar un consilier local, 800 de lei pe lună.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here