S-au epuizat biletele la Supercupă!

518

Federaţia Română de Fotbal a anunţat că biletele la Supercupa României, partidă programată sâmbătă, 14 iulie, la Craiova, au fost epuizate. Toate cele aproximativ 27.000 de tichete scoase la vânzare pentru partida dintre CFR 1907 Cluj și U Craiova 1948 Club Sportiv au fost vândute. Meciul dintre cele două formații se va desfășura pe stadionul „Ion Oblemenco”, de la ora 20.30, și va fi transmis în direct de posturile Pro TV și Digi Sport. În cazul modificării titularului sau a corectării unor date imprimate, tichetele vor putea fi preschimbate la casieria stadionului în ziua meciului, între orele 12.00 – 20.30.

CFR face transferuri, Craiova vinde
Înaintea duelului de sâmbătă, cele două cluburi care se bat pentru primul trofeu al sezonului par a avea o politică diferită. De la Universitatea au plecat foarte mulţi jucători, în schimb au venit doar Alexandru Cicâldău şi portarul Mirko Pigliacelli. De partea cealaltă, ardelenii transferă la foc automat. În această vară au venit Adam Lang (fundaş central, 25 de ani), Robert Ndip Tambe (atacant, 24 de ani) şi Giuseppe De Luca (atacant, 26 de ani). De asemenea, feroviarii încearcă încă două transferuri importante. Potrivit gianlucadimarzio.com, Marco Chiosa (fundaş) şi Riccardo Maniero (atacant), ambii de la Novara, echipă care a retrogradat în Serie C, sunt doriţi în Gruia.
Tot pe “filiera” italiană, Craiova ar vrea să aducă un atacant român: George Puşcaş. Se vorbeşte că oltenii negociază cu Inter Milano un împrumut al vârfului de 22 de ani.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here