S-a modificat regulamentul de licențiere

741

Membrii Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal au validat propunerea de modificare a Regulamentului național de licențiere a cluburilor și de fair play financiar, ediția 2020-2021, precum și regulamentele privind procedurile comisiilor pentru acordarea licențelor și de monitorizare financiară.Măsurile de dezvoltare a fotbalului din România aprobate tot de către Comitetul Executiv în precedentele ședințe au fost introduse în regulament. Astfel, cluburile din Liga 1 care solicită licența pentru sezonul 2020-2021 trebuie:
Să acumuleze minimum 60 de puncte în procesul anual de clasificare a academiilor de fotbal pentru copii și juniori. Să participe cu echipa Under 16 în competiția dedicată acestei categorii de vârstă – Liga Elitelor. Să participe cu echipa de junioare U15 în Campionatul Național de fotbal feminin U15 .Neîndeplinirea unuia dintre aceste criterii conduce la refuzarea licenței pentru participarea în Liga 1. De asemenea, a fost menținută valoarea pragului de abatere acceptabilă de 10 milioane de lei, care poate ajunge până la 25 de milioane de lei, în condițiile în care diferența este acoperită de aporturi de capital.Sancțiunea pentru neîndeplinirea acestui criteriu va fi interzicerea legitimării de jucători seniori până la următoarea perioadă de evaluare a situației financiare.Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a mai spus că banii din fondurile de solidaritate se vor împărți altfel.
,,Echipele de prima ligă împărțeau anumite sume venite din aceste fonduri de solidaritate, ca urmare a participării celorlalte echipe în competițiile europene. Echipele împărțeau o sumă de bani, cu excepția echipelor care erau calificate în grupele competițiilor europene. Modul în care se vor distribui aceste sume de bani se va schimba. Aceste sume se vor distribui prin Federația Română de Fotbal și aceste sume pot coborî și spre eșalonul al doilea și al treilea, dar să le legăm de ceea ce înseamnă investiții la nivel de junori. Va exista un control mult mai strict pe aceste plăți de solidaritate ca acești bani să se ducă la nivel de investiții pentru copii și juniori. Pentru acest sezon competițional vorbim despre o sumă de aproximativ 800.000 de euro care se vor împărți acestor cluburi”, a precizat Burleanu.

S-a aprobat finanțarea Ligii Elitelor
Comitetul Executiv al FRF a validat şi suma pe care o vor primi cluburile participante în Liga Elitelor U17 și U19 în sezonul 2019-2020, exceptând formațiile din Liga 1. „Federația Română de Fotbal continuă să susțină aceste competiții în care evoluează cei mai talentați tineri jucători. Suma investită în Liga Elitelor U17 și U19 se ridică la 200.000 de euro, exceptând turneul final. Pentru acea fază, FRF va suplimenta fondurile”, a punctat președintele Răzvan Burleanu.
Liga Elitelor U17 și U19 au fost înființate în anul 2015 și se află deja la a patra ediție. Învingătoarea din Liga Elitelor U19 primește dreptul de participare în UEFA Youth League.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here