S-a dat startul proiectului „STUDENT PENTRU O SĂPTĂMÂNĂ”

646

Proiectul “STUDENT PENTRU O SĂPTĂMÂNĂ”, organizat de Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu şi Liga Studenţilor din UCB, se va desfăşura în perioada 18 – 23 aprilie 2016, fiind la a II-a ediţie. Scopul proiectului „Student pentru o săptămână” îl reprezintă facilitarea integrării elevilor care se află în an terminal, în mediul academic din centrele universitare, tinerii având ocazia de a experimenta viața de student și de a participa la viața activă din campus, prin activități educative, culturale și sociale.

Programul celei de-a doua ediții a proiectului „Student pentru o săptămână” este diversificat. Pe parcursul celor șase zile, elevii sunt invitați să participe la cursuri deschise organizate la nivelul facultăților din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, campionate de fotbal, tenis de masă, tenis de câmp, spectacole, vizite în universitate, concursuri, conferințe științifice. Astfel, luni, 18 aprilie, elevii au participat la următoarele cursuri deschise: „Antreprenoriat și dezvoltarea afacerilor” (organizat în cadrul Facultății de Științe Economice), „Fundamentele gândirii politice moderne” (organizat în cadrul Facultății de Științe ale Educației și Management Public), „Poluarea apei” (organizat în cadrul Facultății de Inginerie și Dezvoltare Durabilă), „Rolul și funcțiile dreptului în societate” (organizat în cadrul Facultății de Ştiinţe Juridice), „Ginecologie” (organizat în cadrul Facultății de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale). Totodată, elevii sunt invitați să viziteze Universitatea, laboratoarele și sălile de curs ale Facultății de Științe Economice și ale Facultății de Științe Juridice, Laboratorul criminalistic, dar și să participe la campionatele de fotbal, tenis de câmp și de tenis de masă, la care sunt așteptate să participe echipele liceelor, în cadrul evenimentului „Cupa Liceelor” – ediția a II-a.

Elevii, așteptați la UCB
Marți, 19 aprilie, elevii vor putea asista la cursurile deschise, susținute de cadre didactice ale Facultății de Inginerie și Dezvoltare Durabilă: „Tehnologii web”, „Conducerea proceselor electrice”, „Producerea energiei electrice și termice”, de cadre didactice ale Facultății de Ştiinţe Economice: „Știința mărfurilor în era consumerismului”, dar și ale Facultății de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale: „Fotbal”. Vor putea efectua, din nou, vizite în cadrul Universității, vor putea participa la evenimentul „Ziua studenților basarabeni”, la concursul cu tema: „Primul meu vot”, iar echipele liceelor vor putea lua parte la campionatul de fotbal, tenis de câmp și de tenis de masă, organizat de Universitate. „Facultatea de Științe Juridice din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu organizează marți, 19 aprilie, începând cu ora 14.00, Ziua Studenților Basarabeni. Este pentru prima dată când se organizează o asemenea activitate în cadrul Facultății de Științe Juridice și dorim să coștientizăm rolul pe care facultatea noastră îl are în cadrul comunității și pentru a întări apartenența la comunitatea academică a UCB pentru studenți originari din Republica Moldova. De asemenea, în cadrul proiectului „Student pentru o săptămână”, pe care Universitatea „Constantin Brâncuși” îl organizează, adresăm invitația tuturor elevilor din județul Gorj și din județele limitrofe să participe la acțiunile universității, care sunt extrem de interesante și vizează susținerea de cursuri, de prelegeri și prezentări ale unor aspecte privind laboratoarele facultăților”, a declarat Laura Trocan, decanul Facultății de Științe Juridice.
Miercuri, 20 aprilie, programul proiectului „Student pentru o săptămână”, pe lângă cursurile deschise planificate la nivelul facultăților: „Politică externă și diplomație” (în cadrul Facultății de Științe ale Educației și Management Public), „Design în sport”, „Evaluare motrică și somato-funcțională”, „Științele comportamentului” (în cadrul Facultății de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale), „Management strategic”, „Fiscalitate” (în cadrul Facultății de Ştiinţe Economice), „Grafică asistată de calculator”, „Ingineria reglării automate” (în cadrul Facultății de Inginerie și Dezvoltare Durabilă) – cuprinde și vizitele organizate în Universitate și participarea la activitățile desfășurate în cadrul Universității. Totodată, elevii sunt invitați să ia parte la concursul de eseuri pentru elevi – „Economia privită prin ochii mei”. Joi, 21 aprilie, sunt puse la dispoziția elevilor trei cursuri deschise: „Educaţie juridică pentru liceeni: copilul şi drepturile sale” (Facultatea de Științe Juridice), „Tehnologii și echipamente de control” (Facultatea de Inginerie și Dezvoltare Durabilă), „Tehnologii de echipamente de protecție și de poluare a aerului” (Facultatea de Inginerie și Dezvoltare Durabilă). De asemenea, elevii sunt invitați să viziteze Universitatea și să se bucure de spectacolul EcoStudStar organizat de Universitate, în Amfiteatrul din zona centrală. Vineri, 22 aprilie, programul proiectului „Student pentru o săptămână” cuprinde organizarea unei conferințe pentru elevi cu tema – „Nevoia de educație financiară”, a unui concurs de matematică pentru elevi, a evenimentului „Zilele Cercetării Științifice Studențești din Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu”, dar și vizite în Universitate. Sâmbătă, 23 aprilie, programul se va finaliza prin continuarea manifestării „Zilele Cercetării Științifice Studențești din Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu”, dar și participarea la alte vizite planificate și la alte activități desfășurate în cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.