Şedinţa Biroului Permanent Naţional al Partidului Democrat-Liberal a fost amânată pentru săptămâna viitoare. În cadrul acesteia, urma să fie decisă soarta organizaţiei de la Gorj a partidului de guvernământ.
Şi săptămâna trecută agitaţiile din interiorul formaţiunii politice s-au amplificat, iar drumurile spre Bucureşti ale susţinătorilor liderului din umbră Ionel Manţog au fost mai dese.
Tensiunea din organizaţia Partidului Democrat-Liberal de la Gorj continuă şi în această săptămână. Democrat-liberalii de la centru au decis să nu ţină şedinţa de ieri a Biroului Permanent Naţional, având în vedere că lucrurile urgente fuseseră discutate cu o seară înainte la Snagov. Luni a avut loc doar şedinţa Comitetului Director al PD-L în care nu s-au putut discuta aspecte ce ţin de competenţa BPN-ului. În acestă şedinţă ar fi trebuit să se decidă şi soarta organizaţiei de la Gorj. Mai exact, senatorul Ion Ruşeţ primea decizia de numire în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei PD-L Gorj. “Nu s-a ţinut şedinţa BPN astăzi (n.n. ieri), probabil va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni sau, cel mai sigur, lunea viitoare”, a declarat senatorul Ion Ruşeţ.
Boc, boc la uşa unor miniştrii!
Ultimele zile nu au fost deloc relaxante pentru câţiva dintre susţinătorii în poziţia de lider a deputatului Severus Militaru, omul de încredere al lui Ionel Manţog. Au mai bătut şi de această dată pe la uşile unor miniştrii pentru a-i convinge că varianta senatorului n-ar fi una bună pentru partid. Ca să pună piedici numirii ca interimar a senatorului Ruşeţ, deputatul Cosmin Popescu, şi el interimar de aproape trei ani la conducerea PD-L Gorj, a declarat că revine asupra demisiei.
În urmă cu câteva luni, Cosmin Popescu şi-a îniantat demisia din funcţia de preşedinte interimar al PD-L Gorj, lăsând locul vacant.
Acţiunea sa a coincis cu decizia judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care l-au condamnat pe Cosmin Popescu la doi ani de închsioare sub supraveghere pentru favorizarea infractorului, o faptă care are legătură cu Ionel Manţog. Decizia nu este definitivă, ceea ce l-a deterimnat pe deputat să afirme că în recurs magistraţii vor fi de partea sa.
De atunci, lucrurile s-au agitat în partid, căutându-se variante pentru poziţia de lider în PD-L Gorj.
Gabriela Mladin