România U 18, turneu în Spania. Un gorjean, alături de tricolori

1672

Reprezentativa Under 18 a României va lua parte la un turneu amical disputat în regiunea La Manga (Spania). Competiţia este organizată de federația norvegiană în perioada 5-12 februarie. Alături de România, la întrecere vor mai lua parte Portugalia, Turcia și Norvegia. Naţionala U18 a României este formată din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2002. Trupa condusă de Daniel Oprescu se va reuni la Mogoșoaia duminică, 2 februarie, unde se va pregăti până la plecarea în Spania. Din lotul convocat face parte şi gorjeanul Marian Danciu, legitimat la Universitatea Craiova.
Partidele amicale se vor disputa conform următorului program:
7 februarie, ora locală 15.00: România – Norvegia
9 februarie, ora locală 15.00: România – Portugalia
11 februarie, ora locală 15.00: România – Turcia
Jucătorii convocaţi:
Portari: Otto Hindrich (CFR Cluj), Alexandru Tătaru (Fotbal Club Rapid)
Fundași: Darius Grosu (FC Viitorul), Andrei Iana (LPS Cetate Deva), Ionuț Mitran (Universitatea Craiova), David Tălmaciu (AS Municipal SR Brașov), Alexandru Chilili (FC Voluntari), Nicolae Sima (FC Viitorul), Ștefan Stefanovici (CS Sporting Juniorul Vaslui)
Mijlocași: Ovidiu Perianu (FCSB), Constantin Grameni (FC Viitorul), Soma Casiadi-Bako (FK Csikszereda Miercurea Ciuc), Botond Szondi (FK Csikszereda Miercurea Ciuc), Ianis Stoica (FC Petrolul Ploiești), Leon Peto (FSV Mainz 05/Germania), Alexi Pitu (FC Viitorul), Ahmed Bani (SC Dinamo 1948)
Atacanți: Marian Danciu (Universitatea Craiova), Florin Bălan (FC Voluntari), Louis Munteanu (FC Viitorul)
Actuala generație U18, care începând din vară devine U19, este calificată direct la Campionatul European U19 din 2021 din postura de țară gazdă și nu va disputa preliminarii. Federația Română de Fotbal a câștigat în toamna anului 2019 dreptul de a găzdui turneul final Under 19 din 2021.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here