România – Portugalia, la Ploiești, pentru calificarea la Euro 2025

927

Naţionala masculină de baschet, antrenată de Dragan Petricevici, se pregăteşte pentru partidele oficiale din precalificările Campionatului European din 2025, joi, 25 august cu Portugalia (ora 19.00) şi duminică, 28 august, cu Bulgaria, în grupa F. Meciul va fi transmis în direct de Digi Sport și de Prima Sport, de la ora 19.00 (joi). Următoarele partide se vor juca cu Cipru (10 noiembrie) şi Portugalia (13 noiembrie), pentru ca finalul campaniei să cuprindă disputele cu Bulgaria (23 februarie 2023) şi Cipru (26 februarie 2023).
Lotul convocat de selecționerul Dragan Petricevic este format din următorii sportivi: Emanuel Câțe, Radu Virna, Tudor Gheorghe, Lucas Tohătan, Marcu Badiu, Patrick Richard II, Bogdan Nicolescu, David Vida, Nandor Kuti, Rolland Torok, Ștefan Grasu, Bogdan Tibirnă, Alexandru Olah, Dragoș Diculescu, Luca Vasile și Mihai Măciucă.
Staff-ul tehnic tricolor pentru meciurile cu Portugalia și cu Bulgaria este format din: Dragan Petricevic (principal), Dan Ioan și Marius Bulancea (secunzi), Adrian Filovici (pregătire fizică), dr. Vasile Osan, Costin Ungurenci, Andrei Diaconu, Marius Toma (team-manager) si Constantin Ioan (antrenor coordonator FRB).
Tricolorii s-au calificat în faza secundă a precalificărilor, după ce au câştigat grupa B din prima fază, în care au fost angrenate 10 echipe naţionale. În faza secundă participă 12 echipe, împărţite în trei grupe, iar în calificările CE2025 se va califica direct doar prima clasată din fiecare, după meciurile tur-retur. Celelalte vor mai avea o ultimă şansă de a continua cursa în turul III al precalificărilor.

Eșecuri, contra Israerului, în partide de verificare
Naţionala României a fost învinsă marți și joi, la Tel Aviv, de reprezentativa Israelului, în al doilea meci amical din pregătirile pentru precalificările CE2025. Israel s-a impus cu scorul de 105-61 (54-37), după ce în prima confruntare câştigase cu scorul de 112-61 (45-32).
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here