România plângerii, în anul Centenarului Marii Uniri

376

Pe măsură ce ne apropiem de celebrarea Centenarului Marii Uniri, înfăptuită la 1 Decembrie 1918, străduindu-ne a cinsti cum se cuvine istoria și trecutul glorios al neamului, într-un final fericit cu înfăptuirea reîntregirii țării, putem să ne punem și întrebarea firească, dacă noi, urmașii celor care de-a-lungul multor secole, au făcut extrem de mari sacrificii pentru emanciparea și unitatea neamului românesc, suntem demni pentru măreția faptelor iluștilor noștri înaintași? Cu atât mai mult cu cât ei și-au pus nădejdea într-un viitor mai bun pentru țară, lăsând cu limbă de moarte generațiilor viitoare să împlinească acest suprem și definit deziderat.

Numai că din păcate, în prag de Centenar, priveliștea României este sumbră în toate segmentele, dar și mai gravă este starea de dezbinare care bântuie întreaga societate, deopotrivă cu încălcarea la tot pasul a legilor țării și ordinii publice, de unde și o necurmată și nesfârșită suferință, adeseori infantilizați de tarele fostului regim comunist și actualului așa-zis doctrinar capitalist. Și iarăși ne întrebăm pentru ce s-a făcut revoluția în decembrie 1989, dacă România a ajuns mai neajutorată și mai săracă decât a fost, aruncându-i pe români în poziții de chiriași și slugi la ei acasă, iar pe de altă parte să ne dăm seama că cei mai înverșunați anti-români sunt chiar românii înșiși, atrași din naivitate și prostie într-un permanent război fratricid, întreținut de o clasă politică incapabilă și coruptă, dar și pe fondul unei crize profunde de lideri adevărați, cu dragoste și iubire de popor, care să-și asume răspunderea unui destin mai bun pentru România. În schimb, de 30 de ani încoace mișună, în lupta pentru putere și ciolan tot felul de farsori, care  nu au nimic în comun cu interesele și bunul mers al țării, iar consecințele sunt acum dezastruoase, măsurându-se insecuritatea și vulnerabilitatea României. Practic, trăim într-o țară paralizată, cu structuri instituționale compromise și într-un proces evident de disoluție și autoritate publică, răul plecând chiar de la vârful autorităților statului român. Altfel, cum poți să mai dai o notă de trecere colaborării dintre guvernul și președintele țării, dintre partidele aflate la putere și cele din opoziție, care în loc să strângă rândurile și să se dăruiască pentru binele țării, aceștia nu fac altceva decât să se bălăcărească într-un balamuc continuu, spre disperarea noastră, a simplilor cetățeni, înghițându-le tot mai greu inepțiile și comportamentul de cea mai joasă speță. Ne-am fi așteptat, măcar în anul acesta, când sărbătorim Centenarul Marii Uniri și pe eroii neamului care s-au jertfit pentru cauze atât de nobile, să aibă cel puțin o brumă de bun simț și să se abțină de la deșănțata luptă ocultă pentru putere. Dar se vede treaba că la politicienii noștri se simte tot mai mult lipsa de patriotism și demnitate națională, iar prin manifestările lor odioase și de prost gust în spațiul public, au ajuns să se facă, la tot pasul de râs și de rușine, în fața întregii națiuni și a străinătății.

De altfel, întreaga perioadă, de aproape 30 de ani, de la așa-zisa revoluție decembristă, s-a dovedit a fi deopotrivă una bizară și hilară, în care poporul român a suferit cumplit. Au fost și rămân pentru istoria neamului unele dintre cel mai negre și penibile momente, practic “certificându-se” furtul național generalizat și indivizi odioși, lipsiți de moralitate ajunși în politică pentru a tranzacționa și amaneta România intereselor lor cămătărești de tip mafiotic, mergând mână în mână și cu jefuitorii din afara fruntariilor țării. Mai mult decât atât, pe fondul furtului național generalizat, monstruoasele coaliții politice postdecembriste, în goana lor isterică după pofta de putere și nerușinate privilegii, au blamat de fiecare dată la guvernare tabăra udemeristă, care promovând tactica “pașilor mărunți”, au obținut prin șantaj tot ceea ce și-a dorit, chiar și un cadru prielnic pentru insultarea națiunii române pe pământul său străbun, iar pe de altă parte au promovat continuu o discriminare ieșită din comun împotriva românilor din județele Covasna și Harghita. În plus, profitând de turbulențele interne din România, liderii maghiarimii din Transilvania, pe mână cu autoritățile guvernamentale de la Budapesta, contrar legislației românești și internaționale, varsă permanent otrava iredentismului-separatist, expectorând și mai vârtos veninul urii în anul sfânt al celebrării  Centenarului Marii Uniri și chiar mai mult decât atât. Și ne întrebăm cu năduf, dacă înaintașii noștri și-au sacrificat viața pentru a uni și clădi o țară, binecuvântată de bunul Dumnezeu, de ce acum o întreagă clasă politică, totalmente iresponsabilă, un președinte mereu cu spatele la popor și dezbinător, precum și o guvernare șovăielnică, pun umărul să o demoleze, românii ajungând astăzi străini în România lor, iar mulți dintre ei chiar au renunțat la apartenența lor etnică? Oare, să nu se găsească o minte limpede, care să-i unească pe toți românii în jurul interesului național, salvându-ne demnitatea și identitatea națională? Fie și ca o putere unică de uniune națională, care să aibă în vedere, prioritar, câteva legi votate în regim de urgență în Parlamentul țării care, între altele să prevadă obligațiile și respectul cuvenit pentru însemnele naționale, dar care să stabilească ce drapele și unde pot fie ele arborate pe teritoriul României. Iar legat de acest lucru se impune și o lege a demnității naționale, astfel încât cei care jignesc națiunea română să fie trași la răspundere și aspru pedepsiți. După cum, foarte importantă ar fi votarea unor legi punctuale, prin care să se pună capăt jefuirii bogățiilor țării și dezastrului economic și  financiar național, referindu-ne în principal la protejarea fondului forestier, la încetarea vânzării terenurilor agricole către străini (astăzi, 40% din pământul țării este deja cumpărat de străini, de oricine și în orice cantitate, printr-o lege aberantă a Uniunii Europene!?). De asemenea, tot printr-o legislație fermă trebuie mult mai bine fundamentată folosirea limbii oficiale în instituțiile publice, chiar și o lege a examenului de limbă pentru minoritarii care vor să devină funcționari publici. Și această lege ar trebui legată de o alta, a drepturilor românilor din zonele unde populația majoritară este de etnie maghiară (vezi județele Covasna, Harghita), cunoscându-se de multă vreme politica de discriminare și prigoană antiromânească, în special la nivel de administrație publică, impusă de autoritățile locale, dominate preponderent de etnicii maghiari în structurile instituționale ale statului român. În pus, asistăm cu o mare îngrijorare la proliferarea în zonă a acțiunilor extremist-iredentiste, dar nu numai, iar mai nou, prin încercarea disperată a UDMR, de a impune în Codul administrativ oficializarea limbii maghiare în administrație, se întrezăresc deja efectele negative, echivalând chiar cu o cedare parțială a suveranității și integrității statului român. Și atunci, cum  poate fi etichetată pasivitatea, lipsa de reacție și interes a instituțiilor centrale de decizie de la București, adică a președintelui K. Iohannis prin fața căruia la manifestările publice atât de dragi domniei sale, fâlfâie nestingherit steagurile “Ținutului Secuiesc” și ”Ungariei Mari“? Dar ale Parlamentului și guvernului României, față de aceleași discriminări impuse românilor din regiunea respectivă, determinând după 1989 încoace un exod masiv al confraților noștri de pe pământul lor strămoșesc, sau ca ultimă alternativă de a scăpa de coșmar și de umilințele la care sunt supuși, să-și caute locul de supraviețuire, devenind “maghiari”, ei înșiși?

Or, în tot acest timp sinistru, când o bună parte dintre confrații noștri sunt lăsați  de izbeliște, ceea ce se întâmplă astăzi în România, rămâne de domeniul tragicului, trăind ca națiune vremurile unor bălăcăreli politice de toată jena, ce nu s-au mai întâlnit vreodată în spațiul nostru mioritic. Își aduc din plin contribuția și rtv-le și în general căile

și mijloacele mass-media, îmbâcsite la rândul lor cu tot felul de manipulatori și profitori, încălcându-și până și minimalul deontologiei profesionale. După cum justiția, subordonată unor interese interne oculte, a încetat cam de multișor să mai fie imparțială și în slujba oamenilor cinstiți, fiind indiscutabil complice la jaful cumplit ce s-a abătut asupra României în ultimii 30 de ani. Același lucru se poate spune despre serviciile secrete și de ONG-urile care își desfășoară activitatea pe teritoriul țării noastre, căci în loc să apere interesele țării, se implică fraudulos în luptele pentru putere, susținând într-un mod agresiv candidații, impuși, într-un fel sau altul din afara țării, pentru că odată aleși în cele mai înalte demnități publice și de decizie, să întoarcă spatele poporului și să-i subordoneze întreaga activitate intereselor majore dictate din străinătate. Și uite așa, de 30 de ani, s-au tot azvârlit în stânga și-n dreapta, cu nemiluita toate resursele naturale ale țării, s-au  distrus fabricile și uzinele, unitățile agricole extrem de performante, sistemele de irigații, terenurile agricole vândute pe nimic, ș.a.m.d. Și jaful la drumul mare continuă într-un ritm criminal, infeudând țara chiar și Ungariei iredentiste, după ce imensele noastre rezerve de hidrocarburi descoperite în zona platoului Mării Negre, în baza unor negocieri și tratate oneroase, reciproc avantajoase mafiei politico-economice din România și societăților străine de aceeași factură de tip mafiotic, ar urma să ia drumul Ungariei, comercializându-le în terțe părți, urmând ca România să rămână mai mult ca sigur cu praful de pe tobă. În schimb, amărășteanul român va continua să suporte toate scumpirile de preț, puse pe capul său de către trădătorii de țară și neam, cocoțați vremelnic, dar ciclic, prin rotație la butoanele puterii. Și atunci cum să-i mai suporți pe acești politruci, indiferent de culorile lor posibile, mai ales, cum spuneam, că “onorata” noastră justiție îi apără pe acești bandiți și trădători de țară. Chiar am completa cu exemplu concret de cămătărie subterană, reamintindu-ne de “celebrul” MRU, cel care a făcut cadou Ungariei, nici mai mult nici mai puțin, decât peste 10 miliarde roni, adică atât cât valorează Fundația Gojdu, oferită gratis (!?) statului maghiar. S-a întâmplat ceva cu acest individ, iar ca el foarte mulți alții? Au răspuns penal cumva, s-a dat vreo condamnare sau recuperare economico-financiară? Nici vorbă, dar în schimb, datoria externă a României depășește cu mult suta de miliarde de euro, devastându-se totul, fără a se pune altceva în loc, cu și din capital autohton.

Așa aveam să ajungem tot mai mult la mâna străinilor și multinaționalelor, practic, slugi și străini la noi acasă, și să ne mai mirăm că oamenii nemultumiți mărșăluiesc pe străzi și prin piețele publice, împinși de o vreme încoace, într-o foarte mare măsură și de o propagandă și o manipulare perfidă a unor forțe oculte din afara țării, destabilizându-se prin nesupunere civică și haos generalizat România. Or, în acest caz, lucrurile nu pot fi reașezate în matca lor de normalitate, decât prin elaborarea unei legislații ferme, fără echivoc, respectându-se de către fiecare individ în parte un echilibru perfect între a avea drepturi și libertăți cetățenești, dar și obligații față de statul român, respectându-le cu sfințenie. Altfel, trăind într-o permanentă anarhie, întreținută din păcate chiar de la vârfurile de putere și din opoziție, România se va prăbuși, moment așteptat cu atâta nerăbdare de haitele străine, anti-românești, uneltind mârșav, de o bună bucată de vreme în țara noastră prin cozile lor de topor, dar care profită din plin și de naivitatea noastră românească. Și se știe foarte bine în ce se măsoară aceasta, de vreme ce până și marele filosof Petre Țuțea, care, sătul de traseele sale politice, dar într-un timp neprielnic a face ceva folositor poporului său, avea să răbufnească la un moment dat, spunând:“ Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci treisprezece ani de temniță pentru un popor de idioți! De asta numai eu am fost în stare…”. Concluzia este limpede și orice minte lucidă înțelege și poate acționa în consecință de cauză, altfel relele vor continua să sufoce definitiv România, venind spre noi din toate punctele cardinale ale omenirii. Și este mare păcat că nu vrem să ieșim, pe de o parte din complexul de inferioritate care a pus stăpânire pe modul nostru de viață, ajungând fraierii Europei, iar pe de altă parte, trăind într-o permanentă stare de bârfuliță violentă, dându-ne în cap unii la alții, încât, dincolo de un anumit punct, cale de întoarcere spre normalitate nu mai există. Nici chiar dacă Doamne, Doamne, ar mai avea răbdare cu noi și ne-ar mai da mintea de pe urmă.

Așadar, câtă vreme cele două Românii nu vor cădea la pace, refuzând cu încăpățânare calea dialogului și reconcilierii naționale, iar de aici încrederea reciprocă, atunci, cu siguranță, clivajul dintre ele se va adânci până la fundul prăpastiei și țara se va

prăbuși definitiv în zona neagră a neputinței economice și scăderii galopante a nivelului de trai al populației. Iar consecințele sunt extrem de grave de vreme ce aproape două sute de mii de români părăsesc anual țara natală, căutându-și în străinătate condiții mai bune de muncă și viață. Și o fac adesea în condiții dramatice, lăsând în urmă casa și bruma de  agoniseală de o viață, dar și mai dramatic copiii, rămași de izbeliște, în cel mai bun caz în seama unor rude sau bătrâni neputincioși. Și să ne mai mirăm că depopularea țării este un fenomen atât de sumbru și fără întoarcere, că bolile fac și ele ravagii în rândul românilor  pentru că însuși sistemul de sănătate este bolnav de subfinanțare și asistență medicală. Suferințele ne bântuie și sistemul de învățământ, unde a crescut alarmant neșcolarizarea și analfabetismul, mediul natural se degradează și el văzând cu ochii, tăindu-se cu sălbăticie pădurile, după cum peste sute de mii hectare de teren arabil domnește pârloaga, iar circa 4 milioane hectare din pământul agricol al României este deja vândut pe nimic străinilor, ș.a.m.d. Or, în astfel de jalnice timpuri prin care trece țara, ce au făcut și ce fac președinții și guvernele României, în afară de aflarea-n treabă, în realitate doar niște incapabili, ageamii, furtangi și satrapi, care au dus de râpă și spre faliment întreaga societate românească. Iar dacă se mai vrea salvarea acestei țări, atunci oamenii cinstiți să măsoare de mai multe ori, înainte de a mai da la urne votul unor neisprăviți ajunși la putere numai prin minciună, voturi furate, dar și cu ajutorul mafiei străine care și-a întins tentaculele otrăvite peste tot în România, foarte bine înfipte prin cozile de topor și prin trădătorii de țară, din interior. Cu alte cuvinte, doar reînviind sentimentul nostru patriotic, sub al cărui steag tricolor să ne dăm mâna pentru o acțiune comună, mai putem salva România. Și speranța n-a murit, pentru că pe pământul nostru strămoșesc încă mai avem energie și potență, important este să conștientizăm situația reală a prezentului extrem de critică și să acționăm ca atare. Iar celebrarea Centenarului Marii Uniri, poate și trebuie să fie un alt început pentru România, adică pentru un destin și un viitor mai bun, în special pentru generația tânără și a celor ce urmează. Altfel, marea noastră dramă, determinată paradoxal, de un permanent și cinic sabotaj din interior, ne va arunca într-un cataclism total, pierzându-ne definitiv identitatea de neam, suveranitatea și unitatea națională. DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!
Prof. VASILE IROD

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here