Vineri 25 martie 2016, la Biblioteca Dinicu Golescu din Piteşti a avut loc ediţia jubiliară (a X-a) a simpozionului naţional (cu participare internaţională) „România între Orient şi Occident”. Organizatorul acestuia a fost Editura Zodia Fecioarei din Piteşti, în excelenta coordonare a doamnelor profesoare Mona Maria Vâlceanu (directoarea editurii) şi Gabriela Nicoleta Georgescu.
Au participat numeroase personalităţi din ţară şi de peste hotare: Dr. Mihai Popa (director Ed. Academiei Române), dr. Mihai Neagu Basarab (director Institutul Cultural Român, Freiburg), jurnalistul francez Raymond Clarinard (redactor-şef Courrier international, Paris), prof. dr. F. Firan (dir. Ed. Scrisul Românesc), prof. univ. dr. I. Roşca, prof. univ. dr. I. Popa (Fundaţia Memoria, Argeş), prof. dr. N. Georgescu (critic literar, eminent eminescolog), Aurel Goci (critic literar), jurnalistul F. Popescu (redactor-şef Bucureştiul literar şi artistic), dr. I. Mocioi, dr. Sorin Lory Buliga (Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare Constantin Brâncuşi, Târgu-Jiu), prof. Şt. Stăiculescu, Doina Rizea (Casa Edit. Floare albastră), C. Roşu (dir. Ed. Betta), scriitor I. Barbu (dir. Ed. Antim Ivireanul), I.C. Ştefan (dir. Ed. Arefana), jurnalistul P. Cichirdean (redactor-şef Cultura Vâlceană), poetul V. Diaconu (redactor-şef rev. Cafeneaua literară), prof. Lucian Costache, Simona Fusaru (rev. Argeş), ing. M. Sporiş, scriitor M. Ghiţescu, prof. V. Ghiţescu, prof. Steluţa Istrătescu, actor Puiu Mărgescu şi Gh. Cărbunescu.
Manifestarea a avut loc în sala de conferinţe a bibliotecii, unde s-a organizat şi o bogată expoziţie de carte, fiind invitate editurile Betta (Bucureşti), Scrisul Românesc (Craiova), Antim Ivireanul (Rm. Vâlcea) şi Zodia Fecioarei (Piteşti).
În ceea ce priveşte situarea culturală şi spirituală a României (rod al poziţionării sale geografice), Mircea Eliade afirma: „suntem în Orient şi totuşi în Occident”. Dar şi alţi mulţi istorici şi filosofi ai culturii au considerat că în spatiul sud-est european, de care ţine şi civilizaţia românească, s-a realizat o sinteză între spiritul oriental si cel occidental, cu trăsături proprii. Eliade a fost însă printre primii care au atras atenţia, pe fondul crizei tot mai acute a culturii occidentale, asupra rolului de intermediere pe care îl poate avea spiritualitatea românească în dialogul necesar şi inevitabil între cultura occidentală şi cultura popoarelor din Orient. Cultura impresionantă a Occidentului, care s-a impus întregii lumi (cu impuls puternic în Renaştere), este însă una a păturii sale intelectuale, pe când activitatea culturală scrisă în Ţările Române „s-a făcut pentru luminarea şi întărirea sufletească a poporului”.
Totuşi, în ultimele decenii se constată o schimbare. Aşa cum remarca cel mai mare teolog al ţării, prof. dr. Dumitru Stăniloaie, dacă Europa (prin reprezentanţii acestei culturi de tip individualist) până de curând considera „creaţia folclorică ca pe o arheologie spirituală”, astăzi ea şi-a schimbat atitudinea faţă 
de „cultura populară, datorită necesităţii de a intra în dialog cu popoarele afro-asiatice”. Evenimentele actuale (migraţia musulmană şi atentatele teroriste) impun mai mult ca niciodată această necesitate imperioasă, dialogurile culturale şi interconfesionale fiind, credem, prevalente ca importanţă. În acest sens, comunicarea profesorului universitar I. Roşca a fost binevenită: conflictele lumii de azi nu ţin neapărat de cele religioase, ci ţin de diferenţe economice, politice şi sociale. Iar teroriştii interpretează greşit Coranul, din moment ce acolo nu există niciun îndemn spre omucidere.
Jurnalistul francez Raymond Clarinard (preocupat constant de regândirea libertăţii într-o Europă multiculturală) a vorbit la modul concret despre situaţia explozivă din Europa – şi în special din Franţa şi Belgia – creată în urma migraţiilor şi mai ales a recentelor atentate.
Jurnalistul Florentin Popescu a amintit de dificultatea de-a publica lucrările unor mari personalităţi româneşti, pe „considerente conjuncturale” (aşa cum ar fi, de pildă, cele „cinci cărţi scrise de Constantin Noica despre patrie şi patriotism”). În cazul lui Eliade, dacă românii descopereau după Revoluţie, cu mândrie, că un mare cărturar aparţinând acestui popor a intrat în universalitate („român şi universal”, fără a fi totuşi „nici provincial, nici cosmopolit”) şi ne reprezintă ţara, de la un timp încoace se pare că acesta a intrat într-un con de umbră, deşi evenimentele politice incriminate din România, în perioada 1938-1941, s-au desfăşurat fără participarea lui. În ceea ce priveşte polemica împotriva lui Eliade, unii din invitaţi au constatat că mulţi dintre detractorii săi (mai ales în SUA) se citează între ei, tezele lor construindu-se astfel pe premise false.
Dr. M. N. Basarab explica în cadrul conferinţei că „M. Eliade făcea parte dintr-o generaţie care credea în Dumnezeu şi îşi iubea patria; fiecare ins în funcţie de inteligenţa şi de temperamentul său”. Iar scriitorul Ioan Barbu relata despre faptul că „nu există carte scrisă de Mircea Eliade care să nu fi fost tradusă în Japonia” şi despre nedumerirea unor oameni de cultură japonezi care nu înţeleg de ce acesta este criticat aşa de mult. Se pare că în special faptul de a fi fost discipolul lui Nae Ionescu i-a cauzat acestuia problemele respective. Tot domnia sa ne-a informat că „la Chicago, există două curente: unul format din cei care-l susţin puternic şi altul din cei care îi sunt împotrivă. Şi azi se luptă între ei”.
Au mai fost prezentate şi comunicări pe alte teme, privind mitul lupului dacic (dr. I. Mocioi) sau despre însemnările lui Eliade referitoare la antroposofia lui Rudolf Steiner (prof. Şt. Stăiculescu).
Dr. Sorin Lory Buliga a prezentat rezultatele unui studiu privind temele mitice comune din opera filosofică a lui M. Eliade şi cea sculpturală a lui Ct. Brâncuşi: Coloana Cerului (Axis Mundi), Androginul (ce exprimă conceptul de coincidentia oppositorum), Labirintul, Oul Lumii, Drumul spre Centru, Marea Trecere (transcendenţa), multe din ele fiind subsumate mitului eternei reîntoarceri. Acestea sunt transpuse în numeroase lucrări brâncuşiene: Sărutul, Coloana fără Sfârşit, ciclul Păsărilor, ciclul Ovoidelor, Cuminţenia Pământului, Spiritul lui Buddha (Regele Regilor) sau în Templul de la Indore (opera neînfăptuită însă în plan fizic). Brâncuşi a încifrat în lucrările sale idei, credinţe şi mituri esenţiale care au fost cercetate mai târziu şi independent, din prisma istoriei religiilor, de către Mircea Eliade. În lucrarea Spiritul lui Buddha sau în planul Templului de la Indore, Brâncuşi s-a folosit de simboluri arhaice din arta populară românescă, în ciuda faptului că operele exprimă (prin chiar onomastica lor) preceptele filosofiilor şi religiilor indiene. Astfel el a creat posibilitatea decriptării acestor simboluri folclorice româneşti în cheia filosofiilor indiene, tocmai cu scopul de a arunca o nouă lumină asupra înţelegerii lor, deoarece semnificaţia lor s-a pierdut de-a lungul timpului. În după-amiaza aceleiaşi zile, numeroşii invitaţi au vizitat Mănăstirea Aninoasa, unul din cele mai importante lăcaşe de cult ale Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, apoi discuțiile au continuat în satul Nucşoara, un important loc al rezistenţei anticomuniste din România.
Sorin Lory Buliga
