România în faţa Conferinţei de Pace de la Paris – Expunerea d-lui Gh. Tătărescu, vice-preşedintele Consiliului de miniştri şi ministru de externe (II)

122

Un aspect cu totul nedrept
România înţelege să adere chiar de acum la toate măsurile pe care Organizaţia Naţiunilor Unite le va lua cu privire la limitarea efectivelor militare şi a înarmărilor tuturor naţiunilor. Dar ea este datoare să sublinieze aspectul cu totul nedrept  al măsurilor militare prescrise, care au un caracter de pedeapsă. Forţele româneşti şi-au pus cu entuziasm efectivele şi armele în serviciul Naţiunilor Unite şi al cauzei comune a aliaţilor. Ele au luptat nouă luni sub  zidurile Budapestei şi până în apropriere de Praga. România este deci îndreptăţită să creadă că sângele soldaţilor săi, amestecat pe câmpul de luptă cu acela al ostaşilor din armata roşie, a şters urmările greşelii sale. Poporul român cere deci Adunării să lase în mâinile soldaţilor săi armele cu care ei au luptat alături de Naţiunile Unite, pentru libertate şi justiţie.  Examinând clauzele economice şi cele care se ocupă de restituiri şi reparaţii, guvernul român trebuie să constate că ele conţin dispoziţii care impun României sarcini de aşa natură încât, dacă ar fi menţinute aşa cum au fost stipulate, România s’ar găsi în situaţia de a-şi asuma obligaţii pe care nu le-ar putea satisface şi totodată ar vedea restaurarea sa economică ca iremediabil compromisă. Mai multe din aceste clauze sunt de altfel nu numai nedrepte şi greu de executat,  ci prin complexitatea şi lipsa lor de precizie, îndreptăţesc cele mai serioase îngrijorări, deschizând poarta unor revendicări imaginare care sunt cu neputinţă de prevăzut şi de evaluat. Pe de altă parte, ni se pare anormal ca guvernul român să fie obligat a acoperi, odată cu pagubele  imputabile acţiunii sale de război, şi pe acelea care rezultă din măsurile luate de el după 23 August 1944, adică într’o epocă în care România lupta împotriva puterilor Axei, şi chiar în cazuri în care acele măsuri îi erau impuse de aceste împrejurări. De asemenea, ar fi nedrept să fie impuse unui acelaşi regim bunurile dobândite de buna credinţă pe calea obişnuită a tranzacţiilor comerciale şi acelea care au fost luate prin forţă şi fără nici o despăgubire. Totuşi dacă astfel de restituiri ar deveni obligatorii, ar trebui în orice caz să se prevadă, în favoarea statului român sau a supuşilor săi, dreptul de regres împotriva acelei puteri  a Axei, care a fost vinovată de înstrăinarea bunurilor incriminate. Trebuie să adăugăm că dispoziţiile tratatului, care fac să apese asupra statului român obligaţia de a dovedi că bunurile a cărui proprietate îi este contestată, n’au fost obţinute prin forţă sau constrângere, contrazic principiile elementare de drept în materia probelor. Mai ales în ceea ce priveşte problema materialului rulant de cale ferată, din care aproximativ 30.000 vagoane au ieşit din ţară în interesul comun al  aliaţilor, guvernul român sugerează reuniunea, după încheierea păcii, a unei conferinţe feroviare internaţionale, însărcinată să hotărască măsurile practice care trebuesc luate pentru ca fiecare ţară să-şi poată recupera materialul său.

Problema reparaţiilor de plătit puterilor aliate şi asociate
În ce priveşte problema reparaţiilor de plătit puterilor aliate şi  asociate, n’am putea să trecem sub tăcere că Uniunea Sovietică, care mai mult decât orice altă putere avea dreptul  să pretindă  dela România reparaţii complete, s-a mărginit să-i ceară numai o cincime din pagubele pe care le-a  suferit de pe urma ei. Ar fi deci straniu să vedem alte puteri aliate şi asociate pe teritoriul cărora România nu a dus niciodată război, aplicând ţării noastre un tratament cu atât mai aspru cu cât situaţia ei economică s’a agravat în aşa măsură încât justifică cele mai grave îngrijorări. Cu toate aceste, unele pretenţii merg atât de departe, încât cer indemnizări pentru ceea ce ar putea constitui pagube indirecte şi chiar o lipsă de câştig. Cu totul dimpotrivă, acceptarea de către România de a renunţa la creanţele sale asupra Germaniei şi asupra supuşilor Germaniei, aşa cum este sugerată de unele propuneri şi având în vedere condiţiile speciale ale comerţului germano-român, ar pune adesea guvernul român în situaţia de a trebui să răspundă pentru a doua oară de datoriile a căror contravaloare a mai plătit-o odată. Această propunere ar constitui un element  de sancţiune împotriva României pentru faptul că ea a fost aliată cu Naţiunile Unite şi ar echivala cu o adevărată plată de reparaţii din partea României către Germania. Este dimpotrivă evident că devastările comise în retragerea  lor de trupele  Axei, ca şi celelalte pagube suferite de economia românească de pe urma Germaniei, justifică larg reparaţiile pe care România le cere la această ţară în virtutea acţiunii ei ce a urmat după 23 August 1944. În sfârşit ca şi cum n’ar de ajuns că au fost impuse României sarcini prea grele şi i s’a interzis să formuleze revendicări juste faţă de puterile Axei, i se mai cere să renunţe la orice pretenţie împotriva măsurilor luate de diferite ţări cu începere dela 1 Septembrie 1939 deşi până la 22 Iunie 1941, România şi-a păstrat neutralitatea.

România va executa conştiincios obligaţiile asumate de tratatul de pace
Guvernul român ţine să mai precizeze că prevederile art. 30 din proectul de tratat aduce atingerea suveranităţii statului român în domeniul politicei sale economice.  Prevederea aplicării automate a clauzei celei mai favorizate pe timp determinat şi în condiţii foarte neprecise pentru toate Naţiunile Unite, constitue o  dispoziţie care ar determina scăderea resurselor României, ar face iluzoriu orice efort de redresare a economiei sale şi ar pune ţara noastră în imposibilitate de a executa obligaţiile asumate prin tratat.  Ar fi  motivul vădit că România ar trebui să facă faţă unor obligaţii fără a primi în  schimb nici un echivalent.  Înscrierea acestei clauze în tratatul de pace ni se pare cu atât mai puţin întemeiată, cu cât nu are nici un  raport cu faptele de război sau cu urmările lor.

Domnule preşedinte, Domnilor Delegaţi
Prezentând aceste observaţiuni şi rezerve, guvernul român ţine să declare că România va şti să execute conştiincios obligaţiile pe care le va asuma în virtutea tratatului de pace, deoarece ea este însufleţită de dorinţa de a-şi relua şi menţine locul printre popoarele libere, prin sinceritate, muncă şi respectarea angajamentelor sale. Din marea dramă sângeroasă a existenţei sale, România a ieşit cu forţele materiale sdrobite, dar cu forţele morale intacte.  Ea este hotărâtă să răscumpere greşala pe care a făcut-o  şi să construiască un cadru nou pentru viaţa socială şi politică a poporului său. Stabilind frontierele României, proectul de tratat a înlăturat orice posibilitate de conflict în această parte a Europei şi  a deschis perspective promiţătoare de colaborare paşnică şi armonioasă între poporul român şi toţi vecinii săi. În ce ne privește căutăm astăzi să ștergem urmările războiului nefast în care am fost împinși contra Sovietelor și Națiunilor Unite.  Căutăm să strângem legăturile noastre de amiciție și colaborare cu popoarele Uniunii Sovietice. Căutăm să reluăm relațiile noastre cu  Statele Unite și cu Marea Britanie, întemeindu-le pe încrederea reciprocă. Căutăm să reluăm raporturile noastre cu Franța, de care ne simțim de mute legați printr’o foarte puternică tradiție de prietenie. Căutăm în sfârșit să organizăm colaborarea noastră cu toate popoarele iubitoare de pace. După ce am lichidat diferendul nostru cu Bulgaria, dorim astăzi să punem pe ruinele trecutului temeliile unei amiciții statornice, egal de rodnică pentru ambele popoare. Tot astfel dorind să consolidăm pacea și ordinea democratică în acest colț al Europei, am întins poporului ungar o mână prietenească și o ținem mereu întinsă.

O colaborare cu toate popoarele iubitoare de pace
În acest ceas solemn, în care România caută colaborarea tuturor popoarelor iubitoare de pace și de libertate, ea ține să aducă fără nici o întârziere adeziunea ei totală la principiile Chartei Națiunilor Unite, principii adoptate și deja traduse în fant, – asigurând tuturor persoanelor supuse jurisdicției sale fără nici o deosebire de rasă, origină etnică și religie, folosința deplină și întreagă a drepturilor omului și a libertăților lui fundamentale.   Credincioasă acestor principii, România nu a așteptat nici o presiune internă și nici o injoncțiune externă pentru a garanta naționalităților minoritare stabilite pe teritoriul său un regim, de perfectă libertate. România înțelege să nu se dea în lături pe viitor dela nici o sforțare, care ar putea îmbunătăți condițiile vieții materiale și  morale a omului și nu va înlătura nici o inițiativă care ar putea să dezvolte colaborarea internațională și să întărească securitatea colectivă.  Din justiția socială, România își face o dogmă iar din politica păcii și  a bunei înțelegeri internaționale, își face lege. Hotărâtă să slujească aceste idealuri din toate puterile sale, România cere conferinței să o ajute, prin hotărârile ei, la îndeplinirea misiunii sale pentru ea însăși si pentru umanitate.

Expunerea d-lui Tătărescu a fost ascultată cu viu interes
Dl Tătărăscu și-a terminat expunerea la ora 15 și 32 minute, s’a înclinat în fața d-lui Byrnes, care prezida ședința și a revenit la locul său în mijlocul unei tăceri impresionante. Traducerile discursului șefului delegației românești în limbile angleză și rusă se termină la ora 10 și 28. Dl. Byrnes luând cuvântul a spus că  conferința a ascultat cu cel mai viu interes declarația României și că membrii conferinței o vor studia cu grijă. După aceasta, secretarul general al conferinței a condus delegația română, care a părăsit sala. Președintele ședinței a întrebat pe membri  dacă sunt  de acord să urmeze aceeași procedură ce a fost folosită cu prilejul audierii delegației italiene, adică să se înceapă imediat discuția generală la declarația d-lui Tătărescu.

Intervenția domnului Vâșinski
Se hotărăște în acest sens și  discuțiile încep cu intervenția d-lui Vâșinski. Delegatul sovietic scoate în evidență cu plăcere dorința României democrate de a șterge greșelile trecutului și de se elibera de moștenirea foarte grea a politicei elementelor fasciste. România nouă, începând dela 23 August 1944, depune sforțări imense și a dat un ajutor eficace în special  Uniunii Sovietelor.  De doi ani, România îndeplinește, cu toate dificultățile enorme, clauzele armistițiului. Dreptatea cere  ca sacrificiile ce au fost făcute să nu fie uitate și ca să fie luate în considerație cererile unei țări ce a făcut o asemenea forțare.  În primul rând trebuie să fie luată în considerare chestiunea reparațiilor. Dl. Vâșinski și-a exprimat credința că dorința delegației  sovietice de a se discuta cu bunăvoință cererea României  va fi împărtășită de conferință. El socotește drept ca același principiu să fie aplicat și  tuturor  celorlalte state foste inamice: Bulgaria, Finlanda și Ungaria. Delegatul sovietic și-a terminat cuvântarea printr’un apel adresat celor 21 de națiuni, de a sprijini punctul de vedere al guvernului român, care caută o colaborarea durabilă și echitabilă cu toate națiunile democrate.

Cuvântarea d-lui Jan Masaryk
A luat apoi cuvântul dl. Jan Masaryk, șeful delegației cehoslovace, care a spus că în cursul celei mai întunecate epoci din istoria țării sale, poporul român s’a comportat cu adevărat prieten și aliat. El știe că poporul român ura faptul că trebuie să lupte alături de Germania. Mulți din soldații români cari au luptat alături de armata roșie se află îngropați în Cehoslovacia. Șeful delegației cehoslovace a arătat cu recunoștință ajutorul pe care România l-a dat țării sale în trecut.
(I.P. Brădiceni și Dan G. Pupăză)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here