Romanescu: Clubul Pandurii nu este proprietar pe stadion, nu poate cere chirie

3903

Primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a reacţionat după ce principalul creditor de la Pandurii, Marin Condescu, a declarat că orice chiriaş de pe noul ,,Municipal” trebuie să dea bani şi către formaţia fanion a Gorjului. Edilul susţine că oficialii clubului au interpretat greşit contractul de comodat, pentru că stadionul va intra în proprietatea autorităţilor locale. În plus, primarul a declarat că echipele care vor să joace pe arenă nu-şi pot permite plata utilităţilor, iar dacă municipalitatea nu primeşte anumite sume de bani, stadionul ar fi imposibil de administrat. ,,Eu aş fi de acord cu cei de la Pandurii, însă i-aş întreba, dacă într-o zi le-aş da să folosească arena, şi ei, şi alţii, indiferent de tarifele pe care le-ar putea pune, ar putea să plătească şi utilităţile pe toată perioada anului calendaristic? Dacă pot plăti utilităţile la stadion, cu mare drag, putem să facem oricând contract să organizeze ce evenimente vor pe stadionul din Târgu-Jiu, dar să plătească utilităţile. Nu putem noi să plătim utilităţile, iar banii să-i încaseze altcineva. Ideea este nu de a face profit Primăria municipiului Târgu-Jiu, ci de a putea susţine activitatea sportivă şi de a putea acoperi cheltuielile cu întreţinerea stadionului din sumele pe care le încasăm odată cu organizarea anumitor evenimente sportive. Contractul de comodat asta a presupus, că municipalitatea pune la dispoziţie stadionul în condiţiile în care Clubul Pandurii a făcut anumite investiţii. Asta nu înseamnă că din momentul în care s-a realizat acel gazon, Clubul Pandurii este propietar. Proprietatea a rămas a municipalităţii”, a spus Romanescu.Inaugurarea stadionului ar putea avea loc în luna octombrie, dar autorităţile locale se feresc să dea un termen precis.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here