Reţinuţi pentru tâlhărie şi furt

410

Doi rovinăreni, suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, au fost reţinuţi de poliţişti. Aceştia sunt acuzaţi că ar fi lovit mai mulţi agenţi de pază, care îi prinseseră în flagrant, în timp ce sustrăgeau bunuri dintr-o magazie a SE Rovinari. În acelaşi dosar a mai fost reţinut, sub acuzaţia de furt calificat, şi un localnic din Fărcăşeşti.

Potrivit anchetatorilor, în ianuarie 2014, cei trei bărbaţi au fost prinşi în flagrant de către agenţii de pază din cadrul Termocentralei Rovinari în timp ce furau piese metalice dintr-o magazie. În încercarea de a scăpa, doi dintre suspecţi au început să-i ameninţe şi să-i lovească pe paznici. „Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în noaptea de 20/21.01.2014, cei trei bărbaţi au fost surprinşi de agenţii de pază din cadrul unei termocentrale din localitate, în timp ce sustrăgeau mai multe piese metalice din perimetrul acesteia. Când au observat agenţii de pază, cei trei au abandonat bunurile respective şi au fugit. În acel moment doi dintre aceştia, cel de 31 şi cel de 34 de ani, au fost prinşi de agenţii de pază, iar în încercarea de a scăpa, i-au lovit pe paznici”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Pe parcursul cercetărilor, anchetatorii au stabilit că unul dintre suspecţi era un fost angajat al termocentralei. Marţi, cei trei bărbaţi au fost reţinuţi şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi dintre ei sub acuzaţia de tâlhărie calificată, iar cel de-al treilea de furt calificat.
Miercuri, aceştia au fost prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.