Reținuți după ce au furat un motor în valoare de 100.000 de lei

1390

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 45 și 39, din comunele Bâlteni, Fărcășești și Bălești, au fost reținuți, astăzi, fiind acuzați de săvârșirea infracţiunii de furt.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, pe 28 aprilie, ar fi sustras din depozitul unei unități miniere din comuna Urdari, un motor electric, de aproximativ două tone, în valoare de 100.000 de lei. Surse susțin că doi dintre ei sunt angajați ai Complexului Energetic Oltenia. Este vorba despre doi electricieni de la Cariera Peșteana.

Aceștia l-ar fi încărcat cu macaraua din depozit în autoutilitara unui bărbat de 70 de ani, din municipiul Târgu-Jiu și l-au transportat în municipiul Craiova.

„Miercuri, în urma unei percheziții efectuate de polițiști pe raza municipiului Craiova, la o societate comercială ce are ca obiect de activitate comercializarea unor astfel de motoare, a fost identificat motorul sustras, acesta fiind predat unității prejudiciate.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here