Reținut pentru tentativă de omor și violare de domiciliu

588

O femeie de 80 de ani, din comuna Bărbătești, a fost lovită, miercuri, cu o piatră în zona capului, în timp ce se afla în propria curte. Aceasta a fost transportată la spital, iar medicii sunt în continuare rezervați în privința șanselor de supraviețuire. Suspectul este vecinul său, în vârstă de 55 de ani, care a fost reținut pentru 24 de ore, atât pentru violare de domiciliu, cât și pentru tentativă de omor.
”Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, începând cu data de 22 decembrie 2016, ora 02.30, a suspectului Gheorghiţă Marian, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor, şi violare de domiciliu. Din starea de fapt reţinută de procuror a rezultat că, în ziua de 21 decembrie 2016, suspectul a pătruns fără drept în curtea locuinţei persoanei vătămate, situată în comuna Bărbăteşti şi i-a aplicat în mod repetat lovituri cu o piatră în zona capului, producându-i mai multe leziuni traumatice printre care figurează fractură temporo parietală dreaptă, hematom epicranian frontal drept şi plagă contuză frontală. Ancheta continuă pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse măsuri legale”, a declarat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Victima a fost internată la spitalul din Târgu-Cărbunești.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.