Reținut pentru furt de geci

673

Un tânăr de 21 de ani, din Mehedinți, a ajuns, marți seara, în arest, sub acuzația de furt calificat. Dragoș Brebu este acuzat că, în noaptea de 7 spre 8 decembrie, ar fi intrat în casa unei femei din Preajba, reușind să fure 28 de geci. ”Acesta, în noaptea de 7-8 decembrie, ar fi pătruns, fără drept, într-o casă nelocuită, aflată în construcție, din cartierul Preajba, ce aparţine unei femei, de 49 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, de unde ar fi sustras mai multe articole de îmbrăcăminte dintr-un dulap. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. În urma audierilor de la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, procurorii au stabilit măsurile preventive care se impun în timpul cercetărilor. Prejudiciul a fost recuperat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.