Reținut după ce a convins o fetiță de opt ani să se filmeze în ipostaze sexy

464

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din Braşov au dispus reţinerea pentru  o perioadă de 24 de ore a unui bărbat din Novaci. Gheorghe Plotogea are 64 de ani și este acuzat de săvârşirea infracţiunilor  de pornografie infantilă şi coruperea sexuală a minorilor.

”Există suspiciunea rezonabilă că, în perioada  iunie – iulie 2016, inculpatul Plotogea Gheorghe a abordat prin intermediul internetului o minoră  în vârstă de opt ani, folosindu-se de imaginea unei alte minore şi profitând de naivitatea victimei, căreia i-a trimis mai multe fişiere foto şi video cu caracter pornografic, a determinat-o să recurgă singură la acte de natură sexuală, pe care să le fotografieze şi să i le trimită. De asemenea, din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că inculpatul urmărea să producă materiale pornografice cu acea minoră”, se precizează într-un comunicat al DIICOT. Cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliul suspectului au fost descoperite fotografii cu caracter pornografic atât cu majori, cât şi cu minori, în ipostaze cu caracter sexual explicit.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.