Rețeta săptămânii – Prăjitură cu brânză de vaci și cacao

1167

Ingrediente
Blat:
6 ouă, 12 linguri de zahăr, 12 linguri ulei, 12 linguri făină, 1 pliculeț praf de copt, 1 linguriță coajă de portocală, 2 linguri cacao, 2 pliculețe zahăr vanilinat, 6 linguri lapte
Umplutură:
500 g brânză de vaci, 120 g zahăr, 3 pliculețe zahăr vanilinat, coaja de la o lămâie, 2 ouă, 100 g stafide, 40 g gris, zahăr pudră pentru decor

Mod de preparare:
Blat: se bat albușurile spumă cu un praf de sare și zahărul până devine o bezea lucioasă. Apoi se adăugă treptat câte un gălbenuș, uleiul, laptele, zahărul vanilinat, coaja de portocală și cacaua amestecată cu făina și praful de copt cernute. Se tapetează o tavă cu hârtie de copt, se adaugă jumătate din aluat și se bagă la cuptor până se întărește puțin (5-10 min depinde de cuptor). Între timp se prepară compoziția de brânză. Se amestecă brânza cu coaja de lămâie, grisul, stafidele și gălbenușurile. Albușurile se mixează cu un praf de sare, zahărul și zahărul vanilinat și se adaugă peste brânză. Se omogenizează totul bine. Se scoate tava de la cuptor, se adaugă brânza peste blatul puțin întărit, apoi se toarnă cealaltă jumătate din aluat și se introduce din nou la cuptor pentru 30-35 de minute (se face testul scobitorii). Se lasă prăjitura la răcit și se pudrează cu zahăr pudră.
Poftă bună!
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.