Secretarul Partidului Social Democrat Gorj, Gheorghe Milosteanu, a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că formaţiunea politică se află în plină reorganizare, până acum având loc şedinţe de alegeri în şapte localităţi.
Toate adunările şi conferinţelor din comune, oraşe şi municipii vor avea loc până la data de 10 aprilie, iar conferinţa judeţeană se va desfăşura în data de 28 martie.
Gheorghe Milosteanu a mai precizat că 18 dintre cele 24 de organizaţii teritoriale destructurate care necesită alegerea noilor organe de conducere au preşedinţi interimari.
“În această perioadă, în cadrul PSD Gorj se desfăşoară adunări şi conferinţe de analiză politică şi alegeri interne de partid. Această procedură e prevăzută de statutul partidului şi constituie locul şi momentul potrivit să analizăm ce a făcut fiecare şi ce vrem să facem, care este programul de acţiuni politice pentru perioada următoare. Au început deja aceste şedinţe, aceste întâlniri de partid, am desfăşurat şedinţele de alegeri în şapte localităţi din cele 70, acolo oamenii au împletit discuţiile politice cu cele privitoare la administrarea localităţilor respective”, a menţionat Gheorghe Milosteanu.
A.S.