Reguli! Cum se va desfășura campania electorală

1418

Alegerile locale din acest an se vor organiza după noi reguli, în contextul epidemiei de coronavirus. Campania electorală începe vineri, 28 august, iar organizarea evenimentelor electorale va ține cont de contextul epidemiologic al fiecărei localități. Gorjul a ajuns la circa 1.500 de cazuri de coronavirus și 64 de decese.

De exemplu, prezența la mitingurile electorale organizate în aer liber va fi de cel mult 50 de participanți, iar pentru evenimentele organizate în spații închise va fi de maximum 20.
Direcțiile de sănătate publică vor realiza evaluările de risc și vor aviza fiecare eveniment în parte, asigurând și consultanță pentru organizatorii evenimentelor.
Organizatorii vor desemna persoane ce se vor îngriji de respectarea acestor reguli, scena/spațiul destinat vorbitorilor va avea o dimensiune suficient de mare pentru a permite menținerea distanței fizice de 1,5 metri între cei ce vor urca pe scenă și o suprafață de patru metri pătrați de persoană, vorbitorii se vor plasa la o distanță de cel puțin 3 metri față de public, dacă scena este la același nivel și la o distanță de minimum 4 metri, dacă scena este plasată mai sus față de public, dezinfecția riguroasă a echipamentelor utilizate în campanie: microfoane, stații de amplificare, camera video, aparate de fotografiat, asigurarea unui număr rezonabil de toalete, acolo unde este posibil.
În cazul toaletelor ecologice, se recomandă să existe lavoare cu apă și săpun în proximitatea acestora, curățenia și dezinfecția riguroasă a suprafețelor și aerisirea temeinică a încăperilor înainte și după eveniment.
Este prevăzut că numărul maxim de persoane prezente simultan în interiorul cortului electoral va fi de maximum trei, se va evita contactul cu materiale promoționale (broșuri, pliante), pixuri etc.
Numărul maxim de agenți electorali care pot participa la acțiuni de tipul door-to-door este de doi.
Asta prevede planul de măsuri, reguli și recomandări avute în vedere de Ministerul de Interne pentru organizarea evenimentelor electorale în condiții de siguranță în contextul epidemiei de COVID-19.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here