După un parcurs excelent în grupe, naţionala de handbal a României a suferit unul dintre şocurile Campionatului Mondialul din Germania, fiind învinsă scor 27-28, de către reprezentativa Cehiei. Deşi porneau mari favorite în această întâlnire din optimi, fetele noastre nu au putut conserva avantajul pe care l-au avut în cea mai mare parte a confruntării, un ecart constant de 2-3 goluri, şi au cedat pe final. Golul decisiv a venit cu doar două secunde înainte de expirarea timpului regulamentar. Cristina Neagu a fost, din nou, cea mai bună jucătoare de pe teren, cu 13 reuşite, dar nu a fost suficient, într-un meci în care nici “poarta” (Denisa Dedu și Iulia Dumanska) nu a mai funcţionat. România a terminat partida în inferioritate numerică, după eliminarea primită de Elisei, iar Cehia a jucat fără portar pentru a forţa atacul. Au riscat şi au câştigat, Hrbakova fiind ultima marcatoare a jocului.
“Cehia a fost mai bună pe final, pe momentele importante a revenit de fiecare dată. A jucat cu încredere tot timpul şi a avut o singură ocazie să revină pe tabelă. E clar că în anumite momente am tratat meciul altfel ca în meciurile de până acum. Cehia a jucat foarte inteligent, rapid, mai ales în repriza a doua, când a avut nevoie. Noi am fost obosiţi, sub presiune, nu am fost suficient de buni în anumite situaţii, norocoşi. A fost multă presiune pe noi, dar noi trebuie să fim mândri de această echipă, care a arătat dorinţă şi motivare. Poate nu e bună prea multă motivare, trebuia să găsim mai mult echilibru. Nu a ieşit bine azi. Trebuia să fim mai relaxaţi, ne-am dorit foarte mult, nu vă puteţi imagina cât de mult, dar uneori asta nu e bine”, a declarat Ambros Martin, antrenorul României.
“Mi-e foarte greu să-mi găsesc cuvintele. Ne-am dorit extrem de mult să câştigăm, dar rezultatul n-a fost de partea noastră. Nu ştiu ce s-a întâmplat, poate că dorinţa a fost prea mare. Am luat foarte în serios echipa Cehiei, ştiam că nu trebuie s-o subestimăm”, a spus jucătoarea Cynthia Tomescu.
ROMÂNIA 27 (17)
Neagu 13, Geiger 4, Buceschi 3, Udriștoiu 2, Pintea 2, Dragut 2, Ardean Elisei 1 Antrenor: Ambros Martin
CEHIA 28 (14)
Jerabkova 7, Luzumova 6, Mala 5, Rysankova 5, Hrbkova 3, Manakova 1, Zachova 1 Antrenor: Jan Basny