HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
Ştim că Sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării, iar, tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit cele întâmplate. Să spunem că Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălţat la Cer cu acelaşi trup cu care S-a născut, a trăit, a fost răstignit, îngropat şi, apoi, a Înviat, cu precizarea că Sărbătoarea Înălţării precede o altă mare sărbătoare cinstită de către creştini şi anume Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt. De Rusalii, Sfinţii Apostoli au primit putere (har) şi s-au transformat din oameni timizi şi simpli, în propovăduitori ai învăţăturii creştine. Actul Înălţării s-a petrecut în faţa mulţimii, când Mântuitorul Iisus Hristos a ieşit pe străzile Ierusalimului pe care le-a străbătut împreună cu Sfinţii Săi Apostoli şi cu celelalte persoane adunate, conducându-i în Betania, la casa lui Lazăr, a Martei şi a Mariei, acolo unde Fecioara Maria, Maica Domnului, împreună cu multe persoane credincioase aşteptau venirea Lui. După ce i-a bucurat cu mângâieri sfinte, spunându-le că s-a apropiat clipa despărţirii de ei şi a Înălţării Sale la Tatăl, au pornit împreună spre Muntele Măslinilor, în grădina Ghetsimani şi în faţa a câteva sute de persoane, în timp ce le binecuvânta, Iisus Hristos a început să se înalţe spre Cer, iar, deasupra pământului a apărut un nor luminos care Îl înconjura şi bolta cerească răsuna de cântări îngereşti.
La fiecare Sfântă Liturghie săvârşită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei creştine, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului roman, cu precizarea că, de fapt, Catedrala Naţională din Bucureşti sau Catedrala Mântuirii Neamului este ridicată, de asemenea, în memoria eroilor, primul dintre cele două hramuri ale sale fiind «Înălţarea Domnului»! Ispasul este o sărbătoare populară, necreştină, care se suprapune sărbătorii creştine a Înălţării Domnului şi este dedicată personajului mitic cu acelaşi nume. Ispasul, ca personaj, este perceput ca un om vesel şi din această cauză oamenii care ţin această tradiţie încearcă să fie cât mai veseli în această zi. Totodată, de Ispas se presupune că 
sufletele morţilor se pot rătăci în drumul lor spre cer, devenind strigoi pe pământ şi provocând rele oamenilor şi animalelor. De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli. Şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: ,,Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.
Preot Paroh, Dan DULĂMIŢĂ, Parohia Târgu-Cărbuneşti
