Reflecţii despre fericire! – ,,În liniștea dintre secunde, brusc realizez ceva… Fericirea”!

1130

Sunt tot aici, împreună cu Pruncul Nou Născut Care este Dumnezeu, în locul meu preferat din întreaga casă: pervazul din camera mea, privind pe fereastră. Și nu, nu este locul meu favorit datorită faptului că doar aici am semnal!
Cred că este priveliștea cea care îmi taie răsuflarea pentru că aici o văd şi pe Maica Domnului, împreună cu părinţii şi cu fraţii mei! Pot privi afară cu orele, pot vedea cerul, destul de înnorat şi care cerne o ploaie rece, dar, văd oamenii şi natura.
Pot analiza totul, când stropii de ploaie ating delicat fereastra şi apoi coboară într-o goană nebună. Iar și iar, la infinit. Sunetul ploii este atât de neverosimil, pentru că pot simți fiecare picătură cum îmi atinge sufletul, doar pierzându-mă în depărtări. În vremuri știute și neștiute de nimeni! Acolo unde timpul se oprește, unde nimeni nu-mi știe numele sau povestea, unde uitarea s-a uitat pe ea însăși, unde pot colinda în lung și-n lat fără vreo limită! Și în liniștea dintre secunde, brusc realizez ceva… Fericirea! Ah, asta trebuie să fie fericirea. Atât de simplă și de banală!
Alunecând atât de subtil în viața mea, calm, cu un zâmbet cald pe fața mea și un mic freamăt în inimă, nu cu surle și trâmbițe.
Pe măsuța din sufragerie, îmi atrage atenția o portocală. Îmi amintesc brusc, că-mi plac foarte mult portocalele. Fără să stau prea mult pe gânduri, o ridic. Textura ei îmi pare atât de cunoscută, chiar dacă nu aș ști că-mi plac portocalele, cred că aș simți. Poate că tot ceea ce tocmai am în mână, îmi este foarte familiar. Și tot ceea ce se simte familiar, îmi dă o stare de bine. Mirosul inconfundabil și gustul…. Și, dintr-o dată, un gând îmi trece prin minte…Fericire! Ce cuvânt magnific! Ah, asta trebuie să fie fericirea. Trebuie să recunosc, este extrem de gustoasă!
Din camera alăturată se aud râsete. Disting vocea imediat și mă îndrept spre ușă. Un pas, doar un pas… Ochi ce vorbesc mai mult decât orice cuvânt se întorc spre mine şi strălucesc duios ca steluțele! Zâmbetele parcă fac concurență curcubeului ce răsare uneori mândru după ploaie. Dinții se pot observa cu ușurință. Nu știam că ridurile pot arăta atât de bine pe fața unei persoane! Cine ar fi crezut că pot înfrumuseța atât de mult… Sora mea mă privește și-mi povestește ceva gesticulând frenetic și străduindu-se să spună două cuvinte fără să o bufnească râsul din nou. Același râs zgomotos și colorat pe care îl cunosc atât de bine! Nu reușesc să aud nici măcar un cuvânt. Nu am nici măcar o putere în fața măreției ce se deschide chiar în fața mea. Mami continuă să afirme că e nebună, însă i se citește în priviri că e mândră de nebunia ei. Zâmbește din ce în ce mai larg, iar în zâmbetul ei trăiesc cele mai frumoase momente ale copilăriei mele!
Acum, când o privesc așa, pot să-mi dau seama că timpul nu a stat în loc. Tati, ne privește pe toate, însă, parcă nu se uită la noi. A trecut Crăciunul şi se apropie Anul Nou! Pare că noi îi suntem o ușă. Cine știe ce fel de meleaguri se ascund în spatele acesteia… Îl privesc cu atenție pe tata și tind să cred că e nostalgia întruchipată! Este uşor inexpresiv… Oare, la ce se gândește? Își întoarce privirea. Și apoi îl văd cum zâmbetul apare pe fața lui exact ca soarele dintre nori. Și are fix același efect. Lumină, căldură. Însă, nu se reflectă doar pe chipul său. Lumina lui ne face și pe noi să strălucim. Ne povestește ceea ce s-a întâmplat pe la școală, lucruri amuzante și râde. Ah, trebuie să fie fericirea, chiar aici, la doi pași de mine. Zgomotoasă și imperfectă, dar vai, cât este de frumoasă şi de seducătoare!
Am căutat mult timp fericirea și așteptam să găsesc ceva ieșit din comun. Ceva ce o să-mi sară imediat în ochi, mare, uriaș, extravagant! Căutam fericirea și credeam că e atât de bine ascunsă, încât nu o voi găsi vreodată. Dar, uite-o aici, cum stă mereu lângă mine, cum trăiește în tot ceea ce iubesc mai mult. În fiecare moment, în orice lucru sau persoană… Simplă, dar specială. Naturală, dar unică. Și apoi am început să număr de câte ori am întâlnit fericirea în viața mea, însă eram prea distrasă ca să o pot vedea. Fericire… îmi place să trăiesc bucuria Sărbătorilor de iarnă! LA MULŢI ANI!
Maria IORDACHE, studentă, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, Universitatea «Lucian Blaga», Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here