Recuperat de salvamontiști din apele înghețate ale Jiului

450

Serviciul Public Județean Salvamont Gorj a organizat trei exerciții de salvare din mediul acvatic în condiții de iarnã și temperaturi foarte scăzute, la care au fost utilizate două echipamente unice în România. Deși nu au repetat înainte, salvamontiștii s-au descurcat de minune.

Exerciţiul organizat de salvamontiști s-a desfăşurat, miercuri, 27 ianuarie, şi a fost evaluat pe toate etapele specifice unei acţiuni reale pornind de la alarmare, managementul evenimentului şi a resurselor, deplasarea la locul incidentului, organizarea acţiunii de recuperare, acordarea primului ajutor, protecţia salvamont10termică a accidentatului şi a salvatorilor, transferul accidentatului către serviciul de Ambulanţă/SMURD şi transportul la prima unitate medicală. “Am simulat trei exerciții de salvare cu persoane surprinse pe suprafețe acvatice, la suprafață, surprinse în gheațã sau sub calota de gheață. Am încercat să intervenim cât mai repede pentru cã temperaturile sunt foarte scãzute, iar șansele de supraviețuire ale victimelor depind de intervenția foarte rapidă. Eu cred cã am corespuns așteptãrilor pe care le aveam de la echipa mea, nu am fãcut nicio repetiție înainte, s-a discutat totul doar teoretic. Am folosit trei tipuri de echipamente pentru cele trei tipuri de salvãri, am folosit și echipament de scufundare sub apã și echipament de protecție termicã la nivelul apei înghețate și la gheațã spartã și echipament pentru lucrul salvamont110la suprafațã. Sunt echipament de cea mai bunã calitate, am folosit douã echipamente unice în România, lansatorul de coardã și acea placã de intervenție în torente și pe suprafețe de gheațã”, a precizat Sabin Cornoiu.

Ion Călinoiu, alături de salvamontiști
Prezent la simulările organizate de Salvamont a fost și Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj. Acesta consideră că salvamontiștii ar trebui să fie mai bine plătiți, activitatea lor fiind una salvamont1110importantă. Tocmai de aceea, Călinoiu a declarat că sprijină majorarea tarifelor pentru acțiunile de salvare.
Exerciţiul de salvare organizat de Salvamont Gorj a urmărit testarea echipamentelor de lucru şi salvare, verificarea echipamentului de protecţie şi evaluarea capacităţii de intervenţie a salvatorilor montani în salvamont11110condiţii de lucru în mediu acvatic şi la temperaturi foarte scăzute, condiţii similare celor ce pot fi întâlnite pe timp de iarnă în intervenţiile salvatorilor montani din peşterile inundate sau din lacurile montane.
Acțiunea a fost un real succes, după cum au apreciat organizatorii, dar și cei prezenți la fața locului.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here