Cum să marcăm data de 23 aprilie – Ziua Internațională a Cărții? Propunerea mea, ca profesor de limba română-limba germană, ar fi să ne alegem o carte motivațională, pentru orice vârstă, și să o lecturăm în timpul liber. Armonia interioară se va instaura dacă vom citi fără să fim condiționați ori constrânși de cineva. O astfel de operă am descris în cele ce urmează.
Chiar dacă am avut atâtea cărți în lista ,,De citit în viitorul apropiat”, mi-am oprit atenția asupra operei ,,27 de pași ” a lui Tibi Ușeriu. Am făcut această selecție deoarece mi-a fost oferită în preajma Crăciunului. În plus, pe coperta IV m-a captivat motivația autorului: ,,Lumea mă știe drept alergător de anduranță. Ce nu știe, însă, e povestea vieților mele paralele. Am fost pe rând: slugă la ciobani pe Bârgaie, porcar în armata română, azilant politic în Berlin, pizzar într-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sârb, martor într-o galerie de alba-neagră în Gran Canaria și autor de jafuri armate.”
Recunoaște faptul că peste 10 ani a lipsit din propria-i tinerețe, fiind închis, dar este extrem de motivat de sentimentul pe care-l transmite tinerilor, respectiv de a savura libertatea: ,,Drumul cel adevărat stă mereu înainte. Să-l alergăm așadar cu bucurie și curaj. Cât? Toți pașii, unul câte unul. Până unde? Până la capăt, normal.” (pag 214)
Citind nota editorului, aflăm că, de când a apărut cartea, Tibi Ușeriu nu a stat degeaba. A câștigat de două ori 6633 Arctic Ultra, la Yukon Arctic era să înghețe și la Turul Giganților a abandonat din motive medicale. Cel mai trist fapt recent este că visul lui american s-a spulberat când i-a fost refuzată viza de intrare.
Totodată, acesta este un model și pentru tinerii care se implică în acțiuni umanitare și de voluntariat. Alături de fratele lui, Alin, lucrează la un proiect Tășuleasa Social, devenind ambasador al ultimului lor proiect recent via Transilvanica.
Voi face o sinteză a celor mai captivante citate extrase din cele 10 capitole ale acestei scrieri inițiatice.
În capitolul I – ,,Bicicleta de la ora 5” – sunt relatate frânturi din copilăria grea a autorului și cea mai importantă lecție desprinsă – nu trebuie să furi nici cu titlul ,,de împrumut” bunul altuia: ,,De cum șterpeleam bicicleta din scară și făceam câteva ture pe străzi fără nume, intra în mine un soi de nerăbdare să mă întorc. Imediat ce-o puneam la loc, sprijinită de calorifer, vâjâitul din cap înceta. Simțeam o eliberare, de parcă o piatră mare mi se lua de pe inimă.” (pag 11)
În capitolul al II-lea, intitulat ,,Alba Neagră”, aflăm terminologia pentru acest ,,joc”: ,,Galeria era formată cam din 6-8 oameni. Tatăl galeriei era trăgătorul, meșterul care lucra cu gumele. El era acreditat de jupâni, i se preciza locul unde putea să tragă și avea dreptul să-și aleagă echipa. Din ea făceau parte ginitorii, cei care stăteau de șase. Mai era o rândunică, preferabil o fată, care colecta periodic banii din galerie și-i punea la adăpost. Fetele erau foarte importante, mai ales, dacă vorbeau spaniolă. Ele dădeau credibilitate jocului.” (pag 30.)
În capitolul al III-lea, ,,M-am crezut invincibil”, sunt câteva mărturisiri comice despre noi, românii: ,,Ceilalți ne privesc ciudat, ca pe o specie nouă… Suntem un popor de leneși. Stăm grămadă pe rețelele sociale având impresia că trăim, că îi pasă cuiva de măruntele noastre postări. Ne plac micii, fotbalul și berea. Și să clănțănim sămânță de bostan. Și normal, like-urile.” (pag.35)
În ,,Vacanțele slugii perfecte” se face sinteza senzației decuplării de propriul sine, o trăire care e absolut înfricoșătoare. Cititorii află despre secvențe dificile din copilăria scriitorului: ,,M-a băgat tata acolo, sluga ciobanului. Eu am 9 ani și lecturile mele de vacanță sunt vaci, oi, iarbă, cai, fân, muncă, bătăi și umilință.” (pag.61)
Cel care i-a fost mereu alături a fost fratele mai mare, Alin: ,,apărătorul, eroul și salvatorul.” Fraza finală: ,,Nu regret niciodată nimic, nici măcar trecutul, deoarece drumul adevărat e mereu cel stă înainte.” (pag 78)
Capitolul al V-lea, ,,Prima spargere”, tratează problematica dezumanizării naratorului-personaj: ,,Mintea nu mi se mai putea odihni și îmi pierdusem toată liniștea. Trăiam deja o altfel de viață dublă. Eram tot eu, dar în mine mai locuia unul, cel care dăduse spargerea și care trebuia acum să se ascundă…”(pag.98)
În capitolul ,,Fluturii mov”, eroul învinge toate barierele, halucinațiile și problemele și câștigă concursul.
,,Acolo e marele final. Sfârșitul coșmarului. Începutul gloriei trecătoare.” (p.114)
Personal, m-a impresionat în mod aparte capitolul ,,27 de pași – Muritorii de rând suntem condamnați să trăim în comunitate. Viețile noastre, vrem, nu vrem – depind de viețile altora. Suntem prizonieri ai relației.” (p.125) Rutina este cea care ucide spiritul creativ. Biblia are din nou capacitatea de a-i ridica personajului nostru moralul. Umorul sarcastic este în enunțul: ,,Citesc, doar că nu știu germană.” Examenul de viață îl determină să înțeleagă că ,,Gott” este cel care îi va salva din nou viața (în germană Gott= Dumnezeu). ,,Calea de a învăța limba germană a început așadar, cu începutul tuturor lucrurilor: Să fie lumină.” – pag. 147
Capitolul 8, ,,Domnul Ka”: Scena în care un om trădător este dat porcilor drept hrană este edificatoare pentru morala pe care acest domn Ka își propune să o ofere tuturor celor care nu-l ascultau.
În capitolul al IX-lea, Evadările”, apare descris la pagina 177 un plan pentru lovituri sau spargeri de succes.
,,Punctul albastru” – capitolul final – aduce notele de optimism atât de necesare pentru a rămâne cu acel gust livresc bun și cu dorința de a recomanda lectura doritorilor. Umorul se strecoară și în paginile de la sfârșit, unde se creionează o fresca subtilă a comunismului: ,,La Bistrița am învățat ce înseamnă să fii traficant de salam și cum poți să faci troc cu pui șterpeliți de la Avicola. (…) Puii erau și ei valută forte, mai ales într-o lume dispusă să stea la cozi pentru aripi, labe, capuri, gâturi, plus celebrii Frații Petreuș, doi pui scheletici congelați într-o pungă, din care puteai face cel mult o zeamă lungă. Cu puii întregi și grăsuți – de-ăia cum furam noi, cu capul gata rupt și beliți de piele și pene – puteai face troc pe te miri ce: zahăr, ulei, pufarin, arahide sau chiar înghețată.” (pag. 209)
În final, aș dori să punctez ideea următoare: nu veți regreta dacă veți alege această carte. Sufletul nostru are nevoie de hrană spirituală, sub toate formele în care aceasta se găsește. Așa cum recunoaște și doamna Aurora Liiceanu în revista ,,Tribuna învățământului”, nr. 3, martie 2020, la noi în România oamenii sunt încă rătăciți în ceea ce privește găsirea valorilor corecte și a reperelor: ,,La noi societatea este încă tulbure, valorile nu s-au așezat, nu există un bun raport între tradiție și modernitate.”
Nu în ultimul rând, fiind și o zi de sărbătoare, aș dori să transmit multă sănătate și numai gânduri bune tuturor sărbătoriților zilei, iar Sfântul Gheorghe să vă ocrotească și călăuzească mereu. Îndeosebi, transmit o urare caldă de ,,La mulți ani!” fratelui meu iubit – George Marian!
Bibliografie:
Ușeriu, Tibi, 27 de pași, Asociația Tăsuleasa Social, 2007, jud. Bistrița-Năsăud;
Tribuna învățământului, Nr. 3, Martie 2020, interviul doamnei Aurora Liiceanu
Prof. Pânișoară Elena – Ștefania
Școala Gimnazială Nr. 1 Albeni și Școala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu” Tg-Jiu
