Recitaluri ale ansamblurilor ȘPA Târgu-Jiu, la ediția din acest an a Festivalului ,,Maria Lătărețu”

1582

Cea de-a doua seară din cadrul Festivalului Concurs al Cântecului Popular Românesc ,,Maria Lătărețu”, ediția XXVI, aparține Școlii Populare de Artă din Târgu-Jiu!

Așadar, conducerea ȘPA Târgu-Jiu invită iubitorii de folclor, miercuri, 6 noiembrie 2019, începând cu ora 20.30, la spectacolul oferit de Ansamblul Folcloric „Maria Lătărețu”, în cadrul Festivalului Concurs al Cântecului Popular Românesc ,,Maria Lătărețu”, ediția XXVI, desfășurat în perioada 5-7 noiembrie 2019.
Eveniment anual, competitiv, este organizat de Consiliul Județean Gorj, Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” Târgu-Jiu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Școala Populară de Artă Târgu-Jiu, Muzeul Județean ,,Alexandru Ștefulescu” Gorj, Liga Culturală „Fiii Gorjului” București.
,,Atmosfera va fi întreţinută de cei mai pregătiți cursanți ai instituției noastre care, de-a lungul timpului, au câştigat numeroase premii naționale.
Acompaniamentul muzical va fi asigurat de orchestra Ansamblului Folcloric ,,Maria Lătărețu”, dirijor Constantin Argint”, au declarat reprezentanții Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu.
În cadrul acestui spectacol vor mai susține recitaluri: Grupul ,,Măriile Gorjului” al Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu, coordonate de doamna cântecului popular gorjenesc – Maria Loga și Grupul de naiști ,,Jiana”, coordonat de prof. dr. Ștefan Popescu și de fiul acestuia, Ciprian Popescu.
De asemenea, formația de dansuri populare a Școlii Populare de Artă Târgu Jiu – ,,Juniorii Doinei Gorjului”, coregraf Valeriu Saraolu, va oferi un program artistic cu suite din Oltenia.
Seara se va încheia cu un spectacol extraordinar al Ansamblului Folcloric ,,Bucovina” al Școlii de Arte ,,Ion Irimescu” din Suceava, dirijor – prof. Petru Oloieru, coregraf Alina Leonte, care, sub conducerea competentă a unor specialiști, au pregătit și prezentat pe parcursul anilor, numeroase spectacole de o ținută deosebită.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here