Realități ale vremurilor noastre – Un deziderat al organizaţiilor umanitare – Protejarea civililor în caz de conflicte ori dezastre

1028

Prima atestare a unei organizaţii de acest fel îl constituie demersul din anul 1931 când generalul medic francez Georges Saint Paul a fondat, la Paris, „Asociaţia Leii din Geneva”. Prin înfiinţarea acestei organizaţii, medicul a dorit sa definească și să creeze, în toate ţările, zonele ori teritoriile neutre recunoscute pe timp de pace, unde anumite categorii de populaţie civilă (femei, copii, bolnavi sau invalizi) să se poată refugia pe timpul conflictelor armate.

Mai târziu, la iniţiativa asociaţiei mai sus menţionate, Parlamentul Francez adopta o rezoluţie invitând în anul 1935 Liga Naţiunilor „să studieze modalităţile de creare în fiecare ţară membră în funcţie de înţelegerile ratificate de locuri sau zone care în caz de conflicte armate să fie protejate de toţi combatanţii și folosite pentru tratative militare”. Generalul medic a murit, dar asociaţia fondată de el a fost transferată de la Paris la Geneva devenind „Asociaţia Internaţională pentru Protecţia Populaţiei Civile și a Construcţiilor Istorice pe Timp de Război sau Conflicte Armate”.
Sunt consemnate ca realizări ale asociaţiei crearea de zone neutre pentru necombatanţi din Războiul Civil desfăşurat in Spania și chiar în conflictul Chino-Japonez, unde au fost create perimetre neutre la Shanghai și Nanking. Cu toată lipsa de experienţă în domeniu, s-a arătat că zonele neutre pot oferi condiţii relativ sigure populaţiei civile în caz de conflicte.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, deşi au fost formate o serie de concepte unde se afirma că ”înainte de începerea războiului este necesar să se determine în ce mod să se micşoreze suferinţele populaţiei civile, căci atunci când violențele lovesc este prea târziu”, beligeranţii nu au acceptat crearea și recunoaşterea acestor zone neutre.
După război, Henri George prietenul și colaboratorul generalului medic, publica lucrarea „Războiul Modern și Protecţia Civilă”, un veritabil manifest public unde sunt consemnate experienţele lui Saint Paul și unde este prezentată ideea de a se crea o zonă neutră numită „Zona Geneva”. În cadrul acestui perimetru se combina protecţia populaţiei cu protejarea, unde era posibil, şi a monumentelor artistice și istorice ori chiar a unor oraşe.
La Conferinţa Internaţională din anul 1954 de la Berlin s-a pus un accent deosebit pe necesitatea creării și recunoaşterii zonelor neutre și a oraşelor deschise. Acest lucru a fost reflectat la Conferinţa Apărării Civile desfăşurată la Florenţa doi ani mai târziu, unde s-a stabilit ca Zonele Geneva să fie extinse, iar organizaţia să fie specializată în materie de Protecţie Civilă (Civil Defense).
Scopurile asociaţiei create de generalul medic francez cu aproape trei decenii în urmă au fost extinse. S-au realizat studii și cercetări în domeniul protecţiei civile, precum şi o paletă amplă de schimburi de experienţă unde s-au făcut eforturi în domeniul prevenirii și pregătirii intervenţiei la dezastre. Activităţile specifice au fost dezvoltate în cadrul conferinţelor din anii 1958, 1960, 1966, pentru că la cea din anul 1972, prin rezoluţie ONU, prima zi a lunii martie din fiecare an să fie stabilită ca Ziua Internaţională a Protecţiei Civile.
Acutizarea unor probleme umanitare legate de dezastre ori conflicte regionale au determinat guvernele din tot mai multe state să ia în discuţie, cu cea mai mare seriozitate, problema protejării populaţiei civile. Acestea s-au materializat prin declararea perioadei 1990-2000 „Deceniul internaţional de reducere a efectelor dezastrelor naturale”. La Conferinţa de la Beijing a fost adoptat „Planul Mondial de Acţiune pentru dezvoltarea apărării civile” pentru ca mai târziu, în cadrul Conferinţei de la Geneva, să fie adoptată „Convenţia Cadru privind Asistența de Apărare Civilă”.
Astăzi, Organizaţia Internaţionalală de Apărare Civilă este o structură interguvernamentală al cărei obiectiv principal este dezvoltarea de către state a structurilor ce asigură protecţia și asistența populaţiei, a proprietăţii și a mediului în caz de calamităţi sau conflicte armate.
La nivelul NATO și UE s-au pus bazele creării și dotării unor module de protecţie civilă cu misiuni și specializări multiple, având o mare capacitate de manevră, autonomie și timp de răspuns adecvat cerinţelor actuale. Aceste module pot fi întrebuinţate la solicitarea statelor membre pentru limitarea ori înlăturarea urmărilor unor dezastre majore ce pot afecta teritoriul, populaţia ori mediul ambiant.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here