Reacțiile LPF și FRF după meciul întrerupt de la Sfântu Gheorghe

1237

Pentru prima dată în istoria fotbalului românesc, un meci de fotbal a fost suspendat din cauza scandărilor xenofobe. Duelul dintre Sepsi Sf. Gheorghe și FC U Craiova 1948 și-a consumat doar 26 de minute. Arbitrul Andrei Chivulete a hotărât să întrerupă meciul, după ce suporterii oaspeților au scandat împotriva maghiarilor. Cele două echipe au fost trimise la cabine, dar, la reluare, spiritele nu s-au calmat. Centralul întâlnirii nu a mai permis jocului să continue, iar rezultatul partidei va fi decis la comisii. Fanii olteni susțin că au răspuns provocărilor, iar galeria gazdelor ar fi fost prima care ar fi adresat injurii. Reprezentanții LPF și FRF au comentat incidentul. Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, consideră că s-a acționat după regulamente, dar s-a creat un precedent care ar putea leza desfășurarea campionatului în condiții normale. ,,În momentul de față, în urma acestui incident, se vor întocmi rapoartele observatorului, ale arbitrului, vor ajunge la Comisia de Disciplină, iar acolo se va lua o decizie. Regulamentar, arbitrul are acoperire. Un astfel de demers nu rezolvă însă problema rasismului, a xenofobiei. Ca organizator al competiției, suntem interesați ca jocurile să se dispute pe teren. S-a creat un precedent. De acum înainte va trebui să existe o astfel de decizie la toate cazurile de acest fel, altfel arbitrul va fi criticat. Chiar dacă regulamentul e așa cum e, dacă în acele 10 minute poți să îndepărtezi lucrurile nedorite, atunci meciul poate continua. Faptul că nu suntem violenți fizic, nu înseamnă că nu suntem violenți verbal. Există acoperire pentru arbitru din punct de vedere al regulamentului. Clubul în cauză s-ar putea să se trezească cu o sancțiune de pe urma suporterilor”, a spus Ștefan. Răzvan Burleanu, președintele FRF, a adăugat că rasismul nu poate fi tolerat pe stadioanele din România. „Poziția noastră, a Federației Române de Fotbal, e foarte clară. În primul rând, nu ne dorim să avem scandări, mesaje rasiste, discriminatorii și/sau xenofobe în societatea noastră. Pe de altă parte, arbitrul Chivulete a urmat un protocol în trei pași care se aplică și la nivel internațional. În perioada următoare, cazul va ajunge pe masa Comisiei de Disciplină, care va decide în ceea ce privește incidentele petrecute la acest meci. Ne dorim ca stadionul să reprezinte un spațiu civilizat, unde poți să te duci cu copilul. Cu siguranță, e nevoie de intervenții în această zonă. Anumite grupuri de suporteri nu susțin acest mesaj. E important ca și autoritățile să poată să intervină atunci când aceste principii sunt încălcate“, a spus șeful FRF.
Clubul de fotbal FC U Craiova 1948 a anunţat că se delimitează de comportamentul suporterilor săi, pentru care nici măcar nu a solicitat bilete la meciul de la Sfântu Gheorghe.
Pe de altă parte, Attila Hadnagy, director general al clubului Sepsi OSK, susține că fanii echipei pe care o reprezintă nu au adresat niciun moment injurii celorlalți susținători. ,,Cei de la Craiova spun că nu și-au asumat sosirea fanilor la Sfântu. Pai, nimeni nu-și asumă asta la meciurile cu noi. Fanii noștri au aplaudat când craiovenii strigau România. Deși în alte cazuri și ei reacționează cu ‘Ria Ria, Ungaria’. Acum nici măcar atât. Nu ne rămâne decât să așteptăm, observatorul a notat tot. Asta a fost. Să încetăm cu toate astea, ne-am săturat mereu să fim tratați așa, iar noi mereu să întoarcem și celălalt obraz”, a declarat Hadnagy. Totuși, directorul clubului susţine că ar fi de acord ca meciul cu FC U Craiova să se rejoace.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.